Sunt MAMĂ!: Care sunt amintirile tale din copilărie?

COPILĂRIE pentru mine înseamnă ACASĂ, oameni scumpi, sat natal și lucruri care îmi trezesc doar emoții pozitive. Acasă este locul unde revin de fiecare dată, unde mă așteaptă părinții, frații și sora mea. Acasă vin atunci când sunt lipsită de puteri, sătulă de tot și am nevoie de o gură de aer pentru a-mi reîncărca bateriile și a mă conecta cu oamenii și locurile dragi.

Când spun COPILĂRIE, spun cele mai frumoase amintiri, spun prima dragoste, ani de școală, bunici, cărți, pasiuni.

Nu știu cum se face că în perioada verii mă gândesc cel mai mult la anii copilăriei, iar această vară mi-a trezit foarte multe amintiri și am reușit să le arăt și copiilor mei o parte din copilăria mea. Mai mult chiar, le-am permis să stea o lună întreagă la bunici și să creeze propriile amintiri, pentru ca atunci când vor crește mari, să înțeleagă că rădăcinile nu le sunt la Chișinău, chiar dacă s-au născut aici, ci într-un sat de la sudul Moldovei, cuprins între două dealuri și un râu...

Amintiri la bunici

Pentru o zi, în luna iunie, am revenit în ograda bunicii, unde m-a întâmpinat vechiul pat pe care am dormit nopți întregi atunci când eram mică și bunicul îmi citea povești și pomii de agude, vișine și cireșe, din care au gustat și copiii mei, căci tocmai erau zilele în care acestea se coceau pe ram. Bunica a încălzit mâncarea la cotlon, iar noi am mâncat ca pe vremuri, afară, la umbra vișinului.
La bunica am trăit unele dintre cele mai frumoase momente și, chiar dacă locuia mai departe de casa noastră, împreună cu fratele meu ne duceam duminicile și îi ascultam poveștile, mergeam în pădure să culegem flori sau prin păpușoaie să rupem buruian pentru păsări și animale. Serile, când ne permiteau părinții, tot la bunica mergeam, rămâneam peste noapte, iar dimineața ne trezea cu ceaiul călduț și felia de pâine cu dulceață, să mâncăm înainte de a ne duce la școală.

Dacă aș avea mai mult timp, aș merge mai des la bunicile mele, să le mai întreb cum o mai duc, să le ascult cu nesaț poveștile și povețele și să mă bucur de puținele momente pe care ne e dat să le petrecem împreună...

Amintiri de ACASĂ

ACASĂ, la mama și la tata, vin mai des, dar nu atât de des pe cât aș vrea și ar trebui. Creștem, ne cresc aripile și zburăm departe-departe, iar părinții rămân acasă și ne așteaptă să revenim...
ACASĂ am multe amintiri frumoase (de fapt, tot timpul, de la naștere până la 16 ani, a fost frumos) iar în această vară, când am stat două săptămâni în sat și poștărița le-a adus părinților mei facturile, lăsându-le în poartă, mi-am amintit de anii în care așteptam cu nerăbdare ziarul „Florile Dalbe” și scrisorile de la Sergiu, cel care mi-a devenit soț și cu care ne-am scris scrisori de prin clasa a V-a.
ACASĂ am cules căpșuni și le-am mâncat cu zahăr, să nu mă vadă mama, ca-n copilărie. Și tot să nu mă vadă mama, și tot ca-n copilărie, am rupt din copac câteva mere verzi, le-am înmuiat în sare și le-am savurat.
ACASĂ am deschis pe ascuns diplomatul tatei și am răscolit prin fotografiile din tinerețe ale părinților mei.
Mama e profesoară de matemaică. Așa se obișnuiește la noi, ca dupa fiecare examen de absolvire a clasei a 9-a, elevii să dăruiască profesorilor flori. Abia așteptam să vină mama acasă, cu brațele pline cu buchete de trandafiri, iar eu să îi aranjez în vaze. În acest an m-am bucurat de aceste flori împreună cu fata mea. A fost ca un deja-vu.
Mama coace cele mai delicioase prăjituri, iar în această vară am pregătit împreună biscuiții noștri preferați Trandafiri, am făcut iaurt din căpșuși, chiseliță și colțunași. Exact ca-n copilărie!
Cât am mai stat pe ACASĂ, am mers și la biblioteca sătească, unde le-am făcut cunoștință copiilor mei cu cărțile pe care le-am citit când eram încă în sat...