duminică, 18 martie 2018

Proiect DIY: Brățară din hârtie


„-Mama, vreau brățară, dar nu de asta care am acum la mână!”, îmi spune Cecilia într-o zi, în timp ce-și scotea de la mână o brățară croșetată, pe care i-o cumpărase bunica. Pentru că idee nu aveam ce fel de brățară și-ar dori, am dat un search pe Google. „-Una din hârtie ar fi potrivită”, m-am gândit eu și am căutat pe Pinterest – sursa mea de inspirație în materie de DIY, iar ea și-a ales modelul. Pentru că ar fi fost război dacă purta numai Cecilia brățară, i-am făcut una și lui Stelian. 

Rezultatul le-a plăcut și am decis să confecționăm și inele, în aceeași tehnică. Vezi mai jos ce ne-a ieșit! 

Materiale necesare
  • Hârtie cartonată
  • Creioane colorate
  • Creion simplu
  • Riglă
  • Foarfecă


 Cum se confecționează
  • Pentru început, am măsurat dimensiunea încheieturii mâinilor copiilor și am schițat-o pe o fâșie de hârtie cartonată.
  • La capetele fâșiei am desenat câte o jumătate de inimă.
  • Am decupat mai apoi, urmând modelul din fotografie.
  • Fiecare brățară a fost decorată de copii, dupa bunul lor plac.
  • Jumătățile de inimioară le-am tăiat până la jumătate, una în partea de sus și alta în partea de jos, astfel încât atunci când le-am încheiat, să obținem o inimioară. Sper  să fie destul de explicite fotografiile...
 

Copiii au purtat brățările ziua întreagă, ba chiar au insistat să le fac și câte un inel.

Dacă și tu vrei să confecționezi astfel de brățări copiilor tăi, găsești modelul printabil aici. Eu nu am folosit acest model, dar data viitoare o voi face cu siguranță.

Spor să ai și nu uita să ne arăți și nouă rezultatul.

Pentru mai multe idei de jocuri și activități pentru copii, cărți de citit, rețete delicioase și sfaturi utile, nu ezita să apreciezi cu un like pagina de Facebook a blogului sau să mă urmărești pe Instagram și Pinterest.

Sursa inspirației – Pinterest

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu