luni, 13 noiembrie 2017

În așteptarea Moșului: Cum am făcut un Calendar de Advent


De cum intrăm în luna noiembrie, copiii mei mă întreabă zilnic când va ninge și când va veni Moș Crăciun. Sunt nerăbdători să se dea cu sania și să primească daruri de la Moș. Pentru a le face mai ușoară așteptarea, atunci când eu am avut zile libere de la serviciu, iar ei au fost la grădiniță, le-am meșterit un Calendar de Advent, cu ajutorul căruia vom număra zilele rămase până la Revelion, când va veni Moș Crăciun. Da, la noi cadourile sunt aduse de Moș la trecerea dintre ani, căci pe 25 decembrie îl cinstim pe Sfântul Spiridon, iar pe 7 ianuarie sărbătorim Nașterea Domnului, nu venirea Moșului. 

Am lucrat la acest calendar două zile, câte 2-3 ore, dar pregătirile au început cu mult timp înainte, cu colecționarea tuburilor de carton de la șervețelele de bucătărie, folie de aluminiu sau peliculă alimentară. Pe lângă tuburi, am mai avut nevoie de hârtie colorată, abțibilduri cu personaje din desene animate (deși ar fi trebuit să fie cu scene și mesaje biblice), carioci, piuneze și panglici de diverse culori. Tuburile nu sunt goale, ci am avut grijă să pun în ele mici surprize. M-am gândit că, descoperind cele două nuci, bomboane, ciocolate sau jucăriile, vor fi și mai mult cuprinși de  farmecul sărbătorilor de iarnă, iar așteptarea Moșului va fi și mai magică.

Se meșterește foarte ușor acest calendar și zău că aș mai face unul, dacă aș avea timp liber. 






Alte idei de Calendar de Advent
Un Calendar de Advent nu este un calendar obișnuit, ci unul  confecționat manual, care numără fiecare zi rămasă până la Crăciun, ascunzând diverse surprize sau idei de activități. Dupa ce am meșterit calendarul nostru, am dat un search pe Pinterest și am găsit o mulțime de idei frumoase. Bineînțeles, le-am adunat aici pe cele care mi-au plăcut mult, cu gândul că și tu vei meșteri un astfel de calendar și vei avea nevoie de inspirație. 















Pentru a vedea și alte idei de activități și jocuri pentru copii, te invit să dai un like paginii de Facebook a blogului și să mă urmărești pe Instagram și Pinterest.

4 comentarii:

  1. Imi place calendarul tau! Ai adunat ceva tuburi, nu gluma :)

    RăspundețiȘtergere
  2. e foarte ingenios calendarul tau si cred ca l ai lucrat cu mare drag :).
    eu as face unul cu mesaje motivationale pentru copilul cel mare de 9 ani. chiar am sa ma gandesc serios la asta :).

    RăspundețiȘtergere