joi, 17 octombrie 2019

Bullying-ul din mediul online. Cum am reușit să-i fac față


Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. În limba română, acesta poate fi tradus ca intimidare, terorizare, brutalizare.  Conform Wikipedia, bullying-ul nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă. Se creează astfel o stare de conflict, care nu poate fi depășită decât dacă se conștientizează existența fenomenului. 

Bullying-ul este o acțiune care produce injurii celorlalți efectuată în mod repetat, care se poate manifesta fizic, prin agresivitate fizică sau psihologic, prin producerea unor daune emoționale. Instrumentele acestui fenomen sunt cuvintele, acțiunele sau excluderea socială. Fenomenul de bullying poate fi inițiat de o persoană sau de un grup de persoane (mobbing), implicând un raport de putere inegal, deoarece victima, în cazul acestui fenomen nu dispune de resurse (fizice, psihologice, sociale) pentru a se apăra. Bullying-ul este considerat o formă de violență fizică și psihologică, o conduită intenționată care vizează producerea unor prejudicii (rănire, distrugere, daune) unor persoane (inclusiv propriei persoane), cu diferite cauze care determină noi forme de violență. 

Există diverse forme de bullying, cel mai cunoscut fiind bullying-ul școlar, manifestat în rândul elevilor. De asemenea, acum, când mediul online a devenit „a doua casă” pentru mulți dintre noi, a început să se dezvolte și bullying-ul online sau cyberbullying-ul. Nu m-ar fi interest acest subiect dacă nu aș fi fost și eu victimă a cyberbullying-ului, acum câțiva ani. Deși a trecut timp de atunci, abia acum sunt pregătită să vorbesc la acest subiect.

EXPERIENȚA MEA CU BULLYING-UL ONLINE
În urmă cu 6-7 ani, când am început să scriu pe blog, eram unica din țara noastră care scria despre copii, maternitate. Eram la început de cale și scriam așa cum credeam eu că e mai bine, pe alocuri destul de stângace. Chiar dacă scrisul era ceea ce îmi plăcea să fac, se mai strecura câte o greșelă, mai lucram la fața blogului și la mine. Atunci am fost pusă față-n față cu acest fenomen. Primeam tot felul de comentarii de genul: ce urât scrii, mai bine ți-ai închide blogul și ai face altceva etc etc. Cel mai greu îmi era atunci când vedeam că oamenii scriu de pe conturi false, iar unii dintre ei veneau cu amenințări: ai furat ideea bloggerului X, să vezi cum o să te dea la poliție. Tot felul de nebunii neîntemeiate. Acum, privind în urmă, râd, dar atunci eram destul de slabă emoțional și trebuia să aleg: ori scriu mai departe și nu iau în seamă toate acuzațiile nefondate, ori închid blogul, ies din mediul online și asta e.

Să nu credeți că totul se termină aici. Am primit nu doar comentarii, ci și mesaje de la persoanele necunoscute, tot de pe conturi false, care-mi spuneau: urâto, proasto, ștergeți fotografiile că ești urâtă etc. Mi-a fost destul de greu să rămân indiferentă și de multe ori lăsam ca ele să-mi provoace emoții negative. Am plâns mult, eram dezamăgită, credeam că nu e bine ceea ce fac.

CUM AM REUȘIT SĂ TREC PESTE ASTA
  • Atunci când suntem victime, e foarte important să nu lăsăm ca vorbele spuse de agresori să ne conducă viața. Faptul că ne văd urâți, proști sau mai știu eu cum, e fix treaba lor și pe noi nu ne privește absolut deloc. E greu să ajungi la asta, dar trebuie, pentru că altfel se va întâmpla „să dăm apă la moară” și să ne afundăm tot mai mult.
  • La fel de important este să nu răspundem acuzațiilor. Spuneam și mai sus: părerea lor despre noi chiar nu contează și de fapt arată cum sunt ei ca oameni.
  • Un rol primordial în lupta cu acest cyberbullying îl are familia. Pe mine m-a ajutat foarte mult atunci când mama mă suna și îmi zicea că am scris un articol frumos, atunci când soțul mă susținea și mă îndemna să merg pe drumul meu și să nu atrag atenția la cele spuse de alții și atunci când primeam feedback de la cititori, care îmi zceau că articolele mele le sunt utile.

Acum sunt bine. Odată cu dezvoltarea blogului și apariția mea pe Instagram și Youtube, atacul din partea altora nu a încetat, însă deja am imunitate și nu mă mai interesează părerea nimănui, mai ales părerile neconstructive. 

Ce vreau eu să înțelegeți din tot acest text: nimeni, dar absolut nimeni nu are dreptul să vă judece pentru cum sunteți și pentru cee ace faceți, mai ales dacă o faceți corect. Nu vă lăsați intimidați și conduși de părerile altora, iar atunci când deveniți victim ale cyberbullying-ului, vorbiți cu cei dragi vouă, pentru că numai cu ajutorul lor veți reuși să-I faceți față.

Dacă v-a plăcut articolul, vă rog să-l distribuiți, ca să ajungă la cât mai mulți cititori. Iar dacă ați fost și voi victim ale cyberbullying-ului, povestiți în comentarii cum l-ați depășit.

Vă aștept zilnic pe pagina de Facebook a blogului, acolo unde vin cu postări utile și interesante, dar să știți că mă mai găsiți și pe Instagram, Pinterest, Youtube AICI și AICI, Goodreads și Facebook

Cu drag, Anna, mamă de doi!

Sursa foto - Pixabay

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu