joi, 5 noiembrie 2015

Fără carne procesată şi roşie în instituțiile de stat!


Cunoaștem că în fiecare grădiniță și școală,  în meniul copiilor,  a fost introdusă crenvușca, pe cât de gustoasă, pe atât de nesănătoasă. 

Și mai știm că Organizația Mondială a Sănătății a făcut public faptul  că ”carnea procesată este asemenea tutunului și azbestului în riscul de a produce carne pentru oameni” și ”carnea roșie este, de asemenea, un probabil cancerogen”.

Deci, în temeiul acestor idei, a apărut o petiție on-line, care poate fi semnată de toți cei care susțin reducerea sau eliminarea acestor produse din instituţiile de stat, mai ales din şcoli, grădiniţe, spitale, etc . 

De asemenea, se solicită  Guvernului să ducă o campanie serioasă de informare a cetăţenilor cu privire la riscurile la care se expun dacă consumă produse din carne procesată şi roşie . 

Cecilia încă nu merge la grădiniță, dar atunci când o va face, vreau ca acolo să  i se ofere mâncare sănătoasă.  De aceea, noi am semnat petiția, pentru că ne pasă de sănătatea copiilor noștri.

Dar tu, ce alegere faci?

Semnează petiția AICI.


P.S. Nu uita să te abonezi la pagina de Facebook a blogului, pentru a vedea noile postări.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu