joi, 2 mai 2019

Șamponul uscat – produsul de care nu m-am despărțit în ultimele 2 luni


Cred că sunt ultima femeie care nu a testat șamponul uscat până în acest an. Am tot auzit de el pe la toate vloggerițele pe care le urmăresc. Unele îl laudă, altele îl critică, unele spun că e o adevărată salvare pentru părul uscat, altele cred că e o pierdere de bani.

Știu că multe branduri au scos câte o linie de șampon uscat, însă atunci când am decis că vreau să testez și eu unul, să văd cum se comportă pe părul meu, l-am ales pe cel de la Klorane, cu extract de ovăz.

Eu am părul gras, care necesită spălare la fiecare două zile, ceea ce înseamnă că-l spălam de 2-3- ori pe săptămână. De când folosesc șamponul uscat Klorane, am ajuns să-l spăl doar o dată (de maximum două ori, în dependență de activitățile pe care le am) pe săptămână, fără să-l simt prea încărcat sau că arată oarecum prea gras.

L-am testat din luna martie până în prezent, de două ori pe săptămână. Dacă îmi spăl părul duminică seara, miercuri dimineața aplic șamponul uscat, iar următoarea spălare e joi seara. Sunt extrem de mulțumită de el nu doar pentru că prelungește durata între spălări, ci și pentru că mi-a uscat părul la rădăcină, făcându-l să nu se mai îngrașe atât de mult. În plus, produsul e atât de spornic, încât l-am folosit săptămânal și mai am din el încă pentru vre-o jumătate de an.

Trebuie să recunosc, în loc să mă spăl pe cap, aș prefera să dorm dimineața, iar șamponul uscat este o adevărată salvare când vreau să câștig câteva minute în plus. Este o soluție rapidă pentru a obține păr curat, și ajutor în orice situație – în vacanță, dupa antrenament la sala de sport, atunci când mă grăbesc, când vreau să redau părului un plus de prospețime, când nu am timp să-mi spăl părul sau când am nevoie de un plus de volum. 

Cum aplic eu șamponul uscat:
  • Agit bine spray-ul, apoi pulverizez la cam 30 de centimetri de rădăcina părului
  • Am grijă să îl aplic trasând cărări, apoi să-l las cam 2 minute să se fixeze
  • Ciufulesc bine rădăcinile, pentru a elimina reziduurile, apoi – dacă-mi place cum s-a aranjat, nu folosesc pieptenele, însă dacă e nevoie de o coafare – îl pieptăn și pot ieși din casă fără nici o problemă.

Îmi place enorm faptul că nu lasă reziduuri albe, așa cum am tot auzit despre unele șampoane uscate. Dupa aplicare nici nu se observă vre-o urmă, ci din contra, părul rămâne curat, ca dupa o spălare obișnuită. În plus, dă foarte mult volum părului.

Șamponul uscat de la Klorane este pentru mine descoperirea anului și m-am îndrăgostit de el de la prima aplicare. Ne-am împrietenit repede și nu cred că ne vom despărți prea curând. Eu îl am de la Farmacia Familiei. 

Sunt tare curioasă, voi l-ați testat? Cum vă pare? Sau ce alte șamponuri uscate ați testat și recomandați? Ce vă place la ele? Cum se comportă pe părul vostru? Aștept răspunsurile și recomandările în comentarii.

Dacă v-a plăcut articolul, distribuiți-l ca să afle și prietenele voastre despre acest produs.

Vă aștept pe pagina de Facebook a blogului, acolo unde postez zilnic informații utile și interesante. De asemenea, mă găsiți și pe Instagram, Pinterest, Youtube AICI și AICI și Facebook.

Cu drag, Anna, mamă de doi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu