Fiecare om e diferit și special în felul său, asta o știe oricine. Nu există doi oameni la fel, așa cum nici degetele de la mână nu sunt asemănătoare. Suntem frumoși și facem lumea frumoasă anume prin faptul că suntem diferiți, atât în modul de gândire și la fapte, cât și la exterior.
Dupa naștere, am avut multe momente în care îmi uram corpul și schimbările care au avut loc în el. Cred că se întâmplă oricărei femei. Însă de ceva timp am învățat că „corpul meu este casa mea”, de aceea trebuie să-l iubesc și să-l îngrijesc cum știu eu mai bine. Astfel, cu pași mici, dar siguri, am învățat să-mi accept kilogramele în plus, vergeturile și celelalte imperfecțiuni.
- Am învățat că nu trebuie să arăt lumii că sunt fără cusur, că sunt perfectă, ci din contra, să accept faptul că am fața asimetrică, nasul mare (specific neamului meu), șoldurile groase, etc. Acceptând, am început să fiu fericită și să mă bucur mai mult de viață. Acceptarea nu înseamnă neglijență. Acceptarea înseamnă grijă, dar fără stres și nervi.
- Înainte îmi uram corpul pentru că nu încăpea în hainele care-mi plăceau mie, până când am înțeles că nu haina îl face pe om. Am început să fac mai multă mișcare pentru a scăpa de kilogramele în plus, să mănânc mai sănătos și să mă iubesc. Iar corpul mă răsplătește pentru asta. Deși mai am încă mult de lucru la acest capitol, am înțels că succesul constă în acceptare. Sunt frumoasă așa cum sunt, dar asta nu înseamnă că trebuie să mănânc toate porcăriile sau să stau toată ziua la calculator, ceea ce-mi va aduce și mai multe kg în plus. Cum spuneam mai sus, acceptarea înseamnă grijă.
- De vergeturile de pe burtă, apărute în timpul sarcinii, nu o să scap niciodată, oricât de mult mi-aș dori. Dar poate că nici nu vreau acest lucru... Ele sunt dovada că am purtat sub inimă doi pui de om, care acum îmi fac zilele fericite. Tot ce pot să fac este să le accept și să nu-mi expun burta dezgolită.
- Cineva mi-a spus zilele astea că fața și sprâncenele asimetrice mă fac să arăt rău. Ei bine, nu pot face nimic pentru a îndrepta acest lucru, decât să-l accept. Fiecare om are un ochi mai mic și altul mai mare, un obraz mai ridicat și altul mai lăsat, dar diferența asta nu e vizibilă la toți. La mine da, dar pentru că nu pot schimba lucrurile, nu-mi rămâne decât să accept asta și să nu mă stresez.
- Am nasul mare. Dar asta e specific neamului meu. Oare aș putea face ceva pentru a-l modifica. Da, aș putea, dar nu vreau. Nu mă deranjează absolut deloc, iar dacă deranjează pe cineva din jur, e problema lor, nu a mea. Spuneți voi că nu am dreptate!
- Eu nu trăiesc pentru alții. Trăiesc pentru mine! Dacă aș trăi pentru a plăcea altora, mi-aș pierde echilibrul, iar eu asta nu vreau. Sunt fericită în corpul meu, iar dacă ceva nu e în regulă cu el și se poate repara, încerc să o fac, să mă accept și să nu-mi transform imperfecțiunile în defecte. Oamenii mereu vor judeca, dar pe baza influențelor din viața lor. Acestea nu au absolut nimic de a face cu mine...
Acceptă-ți imperfecțiunile! Astea te fac să fii și mai frumoasă! Când te vei îndrăgosti de cicatricile tale, atunci vei începe să te vindeci!
Vreau să te invit la un exercițiu: scrie pe o foaie toate lucrurile pe care le consideri imperfecțiuni ale tale. Privește-le și analizează-le atent și gândește-te dacă nu cumva le regăsești în oamenii pe care-i apreciezi cel mai mult. Vei vedea că așa este. Vorbește apoi cu fiecare imperfecțiune și spune-i că o accepți. Vei obține în schimb multă pace și iubire. Nu trebuie să fii perfectă!
Dacă ți-a plăcut articolul, distribuie-l ca să ajungă la cât mai mulți oameni.
Te aștept pe pagina de Facebook a blogului, unde vin zilnic cu postări interesante. Pe mine mă mai găsești pe Instagram, Pinterest, Youtube AICI și AICI, dar și pe Facebook.
Cu drag, Anna, mamă de doi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu