Încă din vară, când am aflat că Stelian a învins cancerul, i-am promis că de ziua lui vom organiza o petrecere. El a decis ce vom face în acea zi, ce cadou să-i cumpărăm și pe cine să invităm, iar noi i-am respectat alegerile și am intervenit doar cu mici modificări. Pentru că a fost o zi extrem de frumoasă, vreau să împart impresiile mele cu voi, mămicile care poate vă gândiți să organizați o petrecere pentru copilași, fie de ziua de naștere, fie pentru a marca un anumit eveniment.
CADOURILE
Ziua de naștere a copilului este ziua lui și trebuie să simtă asta, să se simtă mai special decât în celelalte zile, să aibă alături toți oamenii dragi și mai ales, familia unită. Și neapărat trebuie să primească daruri. Nu știu cum e în cazul vostru, dar Stelian ne-a spus din start că își dorește la ziua lui să primească mulți dinozauri, iar noi asta și i-am oferit. Fericit? Puțin spus! Chiar și acum, la ceva timp trecut de la aniversare, se joacă cu dinozaurii și menționează adesea că-i va păstra pentru că sunt cadoul lui.
Ziua de naștere a copilului este ziua lui și trebuie să simtă asta, să se simtă mai special decât în celelalte zile, să aibă alături toți oamenii dragi și mai ales, familia unită. Și neapărat trebuie să primească daruri. Nu știu cum e în cazul vostru, dar Stelian ne-a spus din start că își dorește la ziua lui să primească mulți dinozauri, iar noi asta și i-am oferit. Fericit? Puțin spus! Chiar și acum, la ceva timp trecut de la aniversare, se joacă cu dinozaurii și menționează adesea că-i va păstra pentru că sunt cadoul lui.
Bunicii și nanii de asemenea l-au întrebat ce să-i dăruiască, iar el a cerut de la fiecare ceea ce și-a dorit. Bineînțeles, nu a cerut lucruri scumpe: constructor, lego, o mașină-ambulanță, cărți. Și asta a primit. Mie mi se pare o idee bună să fie întrebat copilul ce își dorește. De ce să primească lucruri care nu-i plac sau de care nu are nevoie, când, primind ceva ce și-a dorit, ar aprecia mai mult, ar păstra și s-au juca/ar purta mult timp?
LOCALUL/SALA
Inițial, ne gândeam să organizăm petrecerea într-un local la care să invităm bunicii și nanii, dar pentru că ne-au anunțat din timp că nu vor putea veni, Stelian a decis să serbăm cu copiii de la centrul pe care-l frecventează uneori, plus copiii nanilor. A fost cea mai bună decizie! Astfel, au fost 10 copii, care s-au distrat de minune si au petrecut timpul frumos. Spațiul oferit de cei de la Centrul de Creație și Dezvoltare „Fluturașul Mia” e mare, aerisit, luminos, numai bun pentru o petrecere cu 10 copii. Brăduțul era împodobit, fapt care a adăugat și mai mult farmec sărbătorii. De asemenea, înainte de venirea animatorului, micuții s-au jucat, s-au ascuns în căsuță, au socializat.
ANIMATOR/DISTRACȚII
Pentru că a fost o petrecere doar pentru copii, l-am invitat pe animatorul Căpșoonel, care a fost îndrăgit imediat de cei mici. Acesta a organizat pentru ei diverse concursuri, i-a implicat în mai multe activități, s-au jucat împreună cu baloane, au dansat, a făcut magie etc. Desigur, în centrul atenției a fost Stelian, care și acum ne vorbește despre cât de haios a fost Căpșoonel.
TORTUL DE SĂRBĂTOARE
Nu am avut un tort comestibil de sărbătoare, pentru că nu am vrut să punem în pericol viața vreunui copil, aceștia fiind veniți la Centru fără părinți. Nu știam dacă au voie să consume dulce, așa că nu am riscat. Dar m-am gândit să fac un tort din jucării, pe care mai apoi să le dăruim copiilor. Să meargă și ei acasă cu un dar din partea lui Stelian. Astfel, am cumpărat pntru fetițe câte un unicorn, iar pentru băieței câte o mașinuță, le-am împachetat frumos și le-am aranjat astfel încât să obțin forma unui tort. Nu a lipsit nici lumânarea, în care Stelian a suflat cu putere, nu înainte de a-și pune o dorință.
FOTOGRAF/AMINTIRI PENTRU VIITOR
Tare, tare mult mi-am dorit să găsesc un fotograf care să imortalizeze aceste momente. Fiind 24 decembrie, cand toți aveau liber și organizau petreceri de Crăciun, mulți fotografi erau ocupați. Am apelat totuși la Irina Iurciuc - Kolibry Photography și a acceptat să ne fie alături în acea zi. Astfel, avem multe fotografii, care ne vor aminti de petrecerea lui Stelian de la 4 ani.
CE A URMAT
Dupa petrecere, am mers acasă, unde am pregătit o masă de sărbătoare cu mâncare de post. Până seara am stat la sfat cu nanii, ne-am jucat împreună cu copiii, dupa care am mâncat tort și am băut vin spumant. Iar a doua zi, dupa somnul de amiază, am mers cu copiii la Wonderland, unde au sărit și, dupa spusele lor, au lăsat toată energia.
Chiar dacă, dupa mine, ar fi trebuit să organizăm altfel, am vrut să-i îndeplinesc dorința lui Stelian, iar acum, auzind cum povestește despre ziua lui, îmi dau seama că am făcut alegerea corectă. Pentru că, fericirea lui și amintirile plăcute, e tot ce contează.
Copiii nu au nevoie de daruri scumpe, de mese doldora de mâncare, ci de atenție, iubire și timp petrecut cu ei. Anume asta ar trebui să primească. În fiecare zi!
Dacă și voi veți sărbători degrabă ziua copilului, m-aș bucura dacă experiența noastră v-ar fi de folos.
Vă aștept cu un like pe pagina de Facebook a blogului. Iar pe mine mă găsiți pe Instagram, Pinterest, Youtube și Facebook.
Cu drag, Anna, mamă de doi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu