joi, 3 ianuarie 2019

Lista noastră cu activități pentru luna ianuarie și februarie


Iarna nu se sfârșește odată cu trecerea sărbătorilor. Iarna e în toi, iar pentru a o petrece frumos, eu am întocmit o listă cu activități pe care să le fac cu copiii. În decembrie am avut un Advent Calendar, cu ajutorul căruia am reușit să facem câte una sau mai multe activități în fiecare zi, iar pentru perioada ce urmează, am realizat pur și simplu o listă, de care să mă conduc pentru a reuși să petrecem timp împeună. Prinși în treburile zilnice, deseori ajungem la concluzia că petrecem din ce în ce mai puțin timp unii cu alții, iar asta duce la deteriorarea relațiilor. Tocmai de asta, e nevoie de o listă „pentru zilele negre”.

Evident, nu întotdeauna va fi cu succes, pentru că s-ar putea să intervină diverse momente, însă pentru mine e important să am o asemenea listă, care să mă ajute la organizare. Știind că azi le-aș putea propune copiilor/ familiei o anumită activitate, nu mai trebuie să mă stresez și să mă gândesc ce i-aș răspunde Ceciliei atunci când va veni de la grădiniță și mă va întreba „Mami, ce activitate facem azi?”.
 
Iată lista noastră cu activități pentru această iarnă:
  • Sesiuni de masaj și gâdilat
  • Facem un scrapbook
  • Stabilim de comun acord un limbaj al semnelor, pe care doar noi îl vom înțelege
  • Facem jocul „Mersul liniștit al elefantului” – aranjăm diverse obiecte prin cameră, dupa care, fiecare pe rând, încercăm să ne deplasăm fără a atinge obiectele. Cineva va fi arbitru, care va dicta cum să mergem – repede, încet, mai repede, întoarce-te
  • Inversăm rolurile, nu înainte de a discuta despre ce ar trebui să facă fiecare. Copiii pot lua locul părinților, al bunicilor, al educatoarei, al polițistului
  • Facem o căsuță pentru păsări
  • Stăm la povești
  • Facem jocul contururirlor – un jucător trasează un contur, celălalt jucător începe să trasforme conturul într-un desen.
  • Facem un prinzător de vise urâte și discutăm despre vise
  • Dansăm prin ninsoare
  • Facem drapele cu gânduri bune
  • Adresăm întrebări și răspundem la ele fără da sau nu
  • Facem arborele genealogic
  • Învățăm o tehnică handmade nouă
  • Plantăm diverse semințe (pătrunjel, mărar, cimbru, busuioc) și stabilim un calendar de udare până când acestea vor crește
  • Facem o babă de zăpadă
  • Reciclăm diverse obiecte din casă
  • Facem jocuri de memorie
  • Jocul PATRU LA RÂND – spunem câte patru cuvinte care încep cu o anumită literă, dăm patru pupici, sărim de patru ori, etc
  • Facem ordine în jucării și haine, iar pe cele cu care copiii nu se joacă/nu le poartă, le donăm
  • Căutăm comori în casă (un matur ascunde un obiect, îl descrie,  iar ceilalți trebuie să îl caute)
  • Colorăm numele fiecărui membru al familiei și discutăm despre culori și importanța acestora în viața noastră
  • Facem popcorn și privim un film
  • Dansăm
  • Organizăm o seară de discuții, când ne spunem fiecare dorințele și ce ar trebui să facem pentru îndeplinirea lor
  • Jucăm FOARFECĂ, HÂRTIE, PIATRĂ
  • Facem jocul SCAUNELE MUZICALE
  • Ne batem cu zăpadă
  • Învățăm ora cu ajutorul brațelor
  • Facem un borcan cu gânduri bune
  • Gătim împreună
  • Desenăm un obiect cu ajutorul unei singure forme geometrice
  • Facem o pinata
  • Pescuim porunci amuzante
  • Alegem cele mai frumoase poze din anul 2018, pe printăm și facem împreună un album foto
  • Facem o minge antistress
  • Facem un JOC CU RIME
  • Seară de hârjoneală
  • Mergem noaptea afară și privim cerul

Atunci când am realizat această listă, am citit cărțile: „100 de activități cu tata” de la DPH, „Rețete de jocuri” de Lawrence J. Cohen și „100 de jocuri distractive și educative” de la Corint Junior.
 
Dacă îți place lista noastră cu activități, distribui-o ca să ajungă la cât mai mulți părinți.
 
Te aștept cu un like pe pagina de Facebook a blogului. Iar pe mine mă găsești pe Instagram, Pinterest, Youtube și Facebook.
 
Cu drag, Anna, mamă de doi!

Sursa foto - Pixabay

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu