miercuri, 30 ianuarie 2019

Cicaderm Spray – un nou produs pentru toată familia


Ivatherm este unul dintre brandurile cu care mă împac cel mai bine. Asta pentru că au o varietate largă de produse, potrivite atât maturilor, cât și celor mai mici. Copiii mei adoră gelul lor de duș, iar mie îmi place crema pentru ten sensibil și deshidratat, de care nu mă despart în timpul sezonului rece. Dar mai este un produs care nu lipsește din casa noastră. Este vorba despre Cicaderm, o cremă extrem de bună pentru diversele leziuni. Iar în ultimele luni am testat Cicaderm Spray și vi-l pot recomanda cu toată încrederea.

Prin ce se deosebește spray-ul de cremă
Nu aș putea spune că un produs este mai bun decât altul. Pur și simplu, Cicaderm Spray poate ajunge în zone greu accesibile, care nu suportă atingere, iar atunci când vine vorba de copii, acesta este chiar binevenit. Regret că nu l-am avut atunci când Stelian a suferit intervenția chirurgicală. Dar atunci  am încercat să ne descurcăm cu crema, care ne-a fost de un mare ajutor.

Cum am testat Cicaderm Spray
La începutul iernii, soțul a avut câteva răni severe la mâini și chiar nu suporta să fie atins. Atunci a fost momentul potrivit să-și intre în rol acest spray, care și-a făcut foarte bine treaba. În doar câteva zile rănile au fost tratate, fără a rămâne cicatrici. 

Ce-mi place la Cicaderm Spray
Sprayul repară rapid, iar asta-mi place cel mai mult. Eu chiar și pe coșurile mari îl aplic (pe alea strașnice, de care cu greu pot scăpa) și sunt extrem de mulțumită de cum acționează. De asemenea, îmi place că absoarbe exudatul, grăbind procesul de vindecare.  Bineînțeles, nu poate fi trecut cu vederea nici faptul că acesta pătrunde în zonele greu accesibile, acolo unde nu poți atinge, pentru că ar provoca durere.


Ce conține Cicaderm Spray și ce trebuie să mai cunoști despre el
Extras de Mimosa Tenuiflora - acționează în toate fazele vindecării pielii, calmează și reduce riscul formării cicatricelor.
Oxid de zinc și Smectita (argilă de origine naturală) - protejează pielea lezată, previne inflamația,  absoarbe exudatul.
Sulfat de Cu și Zn și SymDiol® 68T - au efect anti-microbian și antifungic.
Glicerină - asigură confortul epidermei.
Apă termală Herculane - calmează și decongestionează pielea.

Cicaderm Spray este un produs reparator pentru zonele umede ale pielii, zone cu pliuri greu accesibile, zone care nu suportă atingere, erupții cutanate, post-intervenții dermatologice, microchirurgie dermatologică. Se aplică de 2 ori pe zi sau ori de câte ori este nevoie. Produsul este ideal pentru fazele incipiente ale vindecării, iar continuarea tratamentului se recomandă cu Cicaderm Cremă.

Recomand cu încredere Cicaderm Spray!

Dacă ți-a plăcut acest articol, distribuie-l ca să afle cât mai mulți oameni despre Cicaderm de la Ivatherm!

Te aștept cu un like pe pagina de Facebook a blogului. Iar pe mine mă găsești pe Instagram, Pinterest, Youtube AICI și AICI și Facebook.

Cu drag, Anna, mamă de doi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu