joi, 31 ianuarie 2019

Gripa, boala care ne-a lovit în ultima perioadă. Cum i-am făcut față


Nu țin minte să fi avut gripă în ultimii 5 ani, iar de când am copii, nici unul dintre ei nu a suferit de această boală. Dar anul acesta gripa a venit și la noi, la 3 din 4 membri ai familiei. Boala a debutat cu febră înaltă, care a apărut brusc, cu dureri musculare pronunțate, cu dureri în gât și dureri de cap. Dar pentru că nu am putut sta izolată, în câteva zile s-au îmbolnăvit și copiii. Nu ne-am speriat, chiar dacă peste tot auzeam că x oameni s-au îmbolnăvit, că trebuie să ne adresăm imediat la medic și să mergem la spital. Atunci când cineva m-a întrebat de unde știu că nu e o simplă răceală (viroză), am înțeles că multe persoane chiar nu știu să facă diferența dintre o răceală și o gripă. 
 
DEBUTURILE BOLII
Este foarte ușor să înțelegi dacă ai o răceală sau o gripă, prin simplul fapt că gripa debutează  brusc şi violent, cu febră mai mare de 38 de grade, care durează uneori și 5 zile. Gripa este deseori însoţită de stări de oboseală, tuse uscată, frisoane, dureri puternice de cap, dureri de ochi şi roşu în gât. Durerile musculare sunt acute, iar frisoanele sunt însoţite de dureri abdominale şi ale oaselor, precum şi senzaţie de usturime a ochilor. 

Răceala  debutează cu stări de oboseală, strănut, dureri de cap şi de gât. Mai apoi, este urmată de o creștere a consistenței mucoasei nazale.  

CE TREBUIE SĂ MAI CUNOAȘTEM
Atunci când ne confruntăm cu o răceală (viroză) sunt afectate căile respiratorii superioare, nasul și gâtul. Putem răci pe tot parcursul anului. Gripa, însă, este des întâlnită în perioada noiembrie – februarie, când sistemul nostru imunitar este mai sensibil. 

Când e vorba despre gripă, organismul se simte slăbit pe parcursul mai multor zile. În cazul răcelii, nu ar trebui să ne simțim rău mai mult de câteva zile.

CUM TRATĂM

În primul rând, păstrează-ți calmul! Pe mine, de cele mai multe ori, mă ajută faptul că nu fac panică. Orice boală poate fi tratată, cu atât mai mult gripa! Dar da, netratată la timp, aceasta poate duce la complicații destul de serioase.

Primul lucru pe care trebuie să-l facem atunci când avem o răceală sau gripă este să administrăm cât mai multe lichide. Hidratarea este extrem de importantă, mai ales în cazul gripei. De asemenea, tratamentul trebuie să includă un antipiretic (Ibuprofen sau Paracetamol) pentru ameliorarea durerilor, un antiviral (la recomandarea medicului) şi un emolient pentru fluidizarea secreţiilor nazale.

CUM PROCEDEAZĂ FAMILIA MEA CÂND CINEVA ARE GRIPĂ

Deși nu am avut gripă de foarte mult timp, sunt unele reguli pe care familia mea le respectă în cazul fiecărei boli:
  • Nu primim oaspeți și nu mergem în ospeție.
  • Evităm locurile aglomerate. Scoatem copiii afară, dar nu acolo unde sunt și alți copii.
  • Aerisim casa cât mai des. De fapt, cam toată iarna am stat cu ferestrele semideshise și așa am avut parte de aerisire permanentă și aer proaspăt.
  • Las copiii să doarmă cât vor și le propun activități care nu implică prea mult efort. De exemplu, în această perioadă am stat mai mult culcați, am citit, ne-am mângâiat, am vizionat filme, ne-am jucat cu lego și constructor, am colorat.
  • Propun copiilor multe fructe și legume în stare crudă. Cecilia a mâncat zilnic varză și morcov (pentru că alte legume nu acceptă, iar din fructe nu mănâncă nimic), iar Stelian a mâncat din absolut tot ce i-am propus, inclusiv fructe și pomușoare congelate, care ne-au prins foarte bine în această perioadă.
  • Nu insist să mănânce. Știu că noi, părinții, avem tendința asta de a-i impune pe cei mici să mănânce, dar nu și atunci când sunt bolnavi. Organismul are nevoie în primul rând de lichide, nu de hrană.
  • Am gijă să le dau să bea mult. Apă, ceai, compot.
  • Merg la medic, dar nu din prima zi, nu stresată și panicată. Am mers pentru că febra era prezentă deja de mai multe zile, iar copiii acuzau și dureri de burtică.  Dar și pentru că eu eram deja bolnavă și mi-am dorit ca ambii copii să fie în siguranță.

Acest articol nu înlocuiește vizita la medic. Dacă observi că tu sau copilul aveți simptome de gripă sau răceală, ideal ar fi să evitați locurile aglomerate, să monitorizezi situația și, în cazul în care nu știi cum să tratezi sau ai nevoie de părerea unui specialist, mergi la medic. Dar cel mai important: nu administra medicamente (cu excepția antipireticelor) fără acordul acestuia! Și mai important: nu administra antibiotic. Nici gripa și nici răceala (viroza) nu se tratează cu antibiotic!

Sănătate multă!

Dacă găsești util acest articol, distribuie-l ca să afle cât mai mulți părinți care este diferența dintre o răceală și o gripă.

Te aștept cu un like pe pagina de Facebook a blogului. Iar pe mine mă găsești pe Instagram, Pinterest, Youtube AICI și AICI și Facebook.

Cu drag, Anna, mamă de doi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu