vineri, 16 noiembrie 2018

Impresii: Cum e gama Equilibra Baby și ce produse le-au plăcut copiilor mei


De când am descoperit brandul Equilibra, întrebarea mea a fost: când vor apărea și în Moldova produsele pentru copii? Ei bine, în această toamnă a fost lansată gama Equilibra Baby, iar noi am testat-o timp de mai multe săptămâni și pot veni cu impresii pentru acelea dintre voi, care vă doriți să cumpărați produsele, dar nu sunteți sigure de ele.

De produsele pentru maturi, dintre cele pe care le-am încercat (șampon și balsam, măști, uleiuri, gel de curățare, nămol și gel anticelulită etc), sunt mulțumită și mi se pare că își fac foarte bine treaba. Din produsele pentru copii am testat: șervețelele umede, uleiul de masaj, gelul de baie pentru corp și păr și crema sub scutec. Am rămas mulțumită de fiecare dintre ele, iar dupa ce am terminat pachețelul cu șervețele, copiii au insistat să mai cumpărăm.

Deci, noi am testat:

CREMA SUB SCUTEC CU ZINC
Inițial, vroiam să dăruiesc această cremă, pentru că nici unul dintre copiii mei nu mai poartă scutec. Dar pentru că uneori Cecilia mai face iritații în zona genitală, am decis să o las pentru noi și să vedem cât de bine ajută la tratarea acestora. Aplic seara, dupa băiță, un strat foarte subțire de cremă, iar dimineața nici urmă de iritații. 


ULEI DE MASAJ
Uleiul pentru masaj este preferatul copiilor mei. Tati, fiind un maseur iscusit, le face masaj periodic, iar de când folosește acest ulei, pielea copiilor rămâne foarte catifelată, moale și netedă. Mie îmi place că nu lasă senzația de piele lipicioasă, ci din contra, se absoarbe destul de bine.


GEL DE BAIE PENTRU CORP ȘI PĂR
Mie îmi plac produsele 2 in 1, acelea care pot fi folosite atât pentru corp, cât și pentru păr. Acest produs face parte din această categorie. Pun două picături, aplic pe părul Ceciliei, masez bine, apoi clătesc. De când o spăl cu acest gel, părul ei nu se mai încîlcește atât de repede și are un miros plăcut de gălbenele. 


ȘERVEȚELE UMEDE
Dupa cum am menționat, un pachet de șervețele Equilibra Baby a fost dat gata și am avut grijă să mai cumpărăm câteva. Să fie, pentru atunci când vom avea mâinile murdare de plastilină, mi-a zis Cecilia. Pentru că noi pentru asta le folosim – ștergem mâinile atunci când suntem în oraș, dupa ce se joacă sau atunci când li se pare lor că au prea mulți microbi pe mânuțe.  


Am încredere în acest brand pentru că produsele lor, mai cu seamă cele din gama Equilibra Baby conțin 98-99% ingrediente de origine naturală. Niciodată nu am simțit efecte adverse, motiv pentru care am acceptat să le testez și pe pielea copiilor mei.

Toate produsele Equilibra se găsesc în Farmacia Familiei.

Dacă ți-a plăcut articolul, distribuie-l ca să afle cât mai multe mame despre gama Equilibra Baby.

Te aștept cu un like pe pagina de Facebook a blogului. Iar pe mine mă găsești pe Instagram, Pinterest, Youtube și Facebook.

Cu drag, Anna, mamă de doi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu