marți, 8 mai 2018

Jocuri și activități de făcut în timpul unei călătorii cu trenul


Anul trecut am călătorit pentru prima dată cu trenul, împreună cu copiii. A fost o experiență interesantă, dar stresantă, căci nu știam cum vor rezista la un drum de aproape 4 ore. Anul acesta, echipați cu cele necesare și bine pregătiți, am mers într-o nouă aventură, de data aceasta mult-mult-mult mai interesantă. 

E super-frumos să călătorești cu trenul având copiii mari, iar pentru noi a fost un exercițiu de pregătire, căci urmează să mergem în câteva călătorii lungi, tot cu trenul: Chișinău – Moscova, Chișinău – Sankt-Petersburg.

M-am gândit mult dacă să scriu acest articol, având în vedere că deja am postat pe canalul meu de Youtube filmulețul despre călătoria noastră cu trenul, însă presupunând că mulți dintre cititorii blogului încă nu l-au văzut, am riscat să scriu, dar să prezint aspecte care nu au fost filmate. Azi despre jocuri vreau să vă vorbesc, despre jocurile și activitățile pe care le-am făcut cu copiii în tren, pentru a nu se plictisi, dar și pentru a le crea amintiri și mai plăcute din timpul călătoriei.  


De ce ai nevoie pentru o călătorie cu trenul (împreună cu copiii): 
Am avut experiența din prima călătorie, astfel că la a doua am știut deja de ce vom avea nevoie:

1.Mâncare 
De obicei, în trenul de pe cursa Chișinău – Moscova, cel cu care am călătorit noi, majoritatea oamenilor merg până la Moscova și își iau cu ei multă mâncare, iar prima masă o iau imediat ce pornește trenul. Copiii sunt pofticioși, se știe, de aceea este absolut obligatoriu să ai cu tine mâncare pentru ei, mai ales că trenul pornește la ora 11.45, aproape de ora prânzului).

2.Apă
Fără apă nici nu porni la drum. Dupa ce vor mânca, micuții vor vrea să bea și apă, mai cu seamă dacă afară vor fi și temperaturi ridicate.

3.Fructe sau ceva de ronțăit
Chiar dacă vor mânca la prânz, copiilor tot li se va face foame, astfel că îți vor cere ceva de ronțăit. Poți să le oferi fructe, legume sau chipsuri din lavaș.

4.Bani
Dacă nu vei lua cu tine mâncare sau apă, le poții cumpăra de la restaurantul trenului, doar că prețul va cam bate la buzunar.

5.Cărți, jucării sau materiale pentru diverse jocuri
Copiii se plictisesc repede și în scurt timp nu vor mai dori să admire peisajele care vă vor apărea pe geam, astfel că va trenui să le propui diverse ocupații. Noi am avut creioane colorate, cărți de colorat, pixuri și foi curate, cărticelele Pixi și „Marea carte cu povești de noapte bună” de la Pixi. 

6.Haine de schimb
Dacă veți călători primăvara sau vara, trebuie să știi că în tren e foarte cald. La amiază copiii vor dormi și vor transpira, de aceea e necesar să ai cu tine câteva haine de schimb.


Ce fel de jucării să alegi pentru o călătorie cu trenul
Ideale sunt jucăriile care nu fac zgomot și nu includ piese mici, care pot fi pierdute prin tren.

10 jocuri și activități de făcut în timpul călătoriei cu trenul
Copiii se plictisesc repede, de aceea trebuie să fii pregătită și să ai cu tine câteva jucării și cărți sau măcar câteva idei de jocuri, cu care să-i ții ocupați pe parcursul călătoriei. De la Chișinău până la Bălți am mers aproximativ 4 ore. Timp de o oră Stelian a dormit, iar în restul timpului a trebuit să ne jucăm. 

1.Părinții citesc
Nu mergem nicăieri fără o carte la noi, iar de când avem în bibliotecă micile cărți din colecția Pixi, care încap într-un buzunar, nu mai suntem nevoiți să cărăm dupa noi cărți mari și grele cu povești. Astea au de toate – povestiri, jocuri, teme de discuție. Dacă mergi într-o  călătorie cu trenul sau cu oricare alt mijloc de transport, pentru mai multe ore, îți recomand cu drag aceste cărți. Pentru că am plecat pe mai mult timp de acasă, iar bunica nu are cărți cu povești, am mai luat cu noi și „Marea carte cu povești de noapte bună” Pixi, pe care de asemenea o recomand cu toată încrederea că o să-i placă micuțului tău.


2.Citesc și copiii
Dupa ce s-au plictisit de ascultat povești, copiii au decis că e timpul să ne citească ei nouă, așa că au luat cărțile și, relatând pe scurt conținutul acestora, ne-au citit poveștile. E un exercițiu foarte bun, care dezvoltă imaginația și vocabularul celor mici.


3.Inventăm povești
Copiilor mei le place la nebunie să inventeze povești. Recunosc, mă cam las și eu prinsă în acest joc. De obicei, îl încep eu sau tati, inventând primele propoziții, dupa care ei continuă dupa cum le dictează imaginația, urmând de obicei firul logic. Să știi că e și acesta un exercițiu care le dezvoltă nu doar imaginația, ci și vocabularul.

4.Învățăm denumirile localităților
La drum nu ne pornim fără o hartă, ceea ce îți recomand și ție. Nici nu știi când îți poate servi drept remediu contra plictiselii. Cu ajutorul acesteia puteți învăța localitățile din țară, dar și veți urmări traseul ce-l parcurgeți cu trenul.


5.Desenăm și/sau scriem
Noi de fieare dată purtăm în geantă/rucsac câte un pix sau creion și foi. Le ținem la îndemână, căci copiii ne cer deseori să deseneze sau să scrie. Îți recomand să faci și tu la fel. De asemenea, sunt binevenite și cărticelele de colorat. Când se plictisesc de colorat și de scris, facem Jocul contururilor, care are reguli foarte simple: un jucător trasează un contur cu un creion colorat, iar celălalt jucător folosește un al creion colorat pentru a transforma conturul într-un desen. 


6.Labirinturi
Dacă micuțului tău îi plac labirinturile, tot de ce ai nevoie la drum lung este o carte cu labirinturi - „Marea carte cu labirinturi” - mai bine zis. Aceasta are diverse labirinturi, cu diferite teme și grade de dificultate.

7.Carduri/cărți de joc
Abia când eram în tren am observat că uitasem acasă cele două seturi de carduri, pe care copiii și le pregătiseră să se joace cu ele în timpul călătoriei. Acestea mi se par potrivit pentru orice călătorie, nu doar cu trenul, mai ales că, cu ele, copiii pot inventa diverse jocuri.

8.Eu văd, dar tu nu
Noi facem acest joc înainte de somn, dar și în timpul călătoriilor. Regula este foarte simplă: un jucător alege un obiect imaginar și spune ce culoare are, iar ceilalți trebuie să ghicească care este obiectul respectiv, adresând întrebări la care acesta trebuie să răspundă doar cu DA sau NU. 


9.Piatră, foarfecă, hârtie
Este unul dintre jocurile preferate de copiii mei. Ne așezăm cu toții în cerc și executăm ritmic aceeași mișcare cu mâna, numărând unu, doi, trei. La trei ne oprim, fie cu pumnul strâns – piatră, fie cu două degete răsfirate – foarfecă, fie cu palma deschisă – hârtie. Dacă unul este în poziție hârtie, iar celălalt piatră, cel cu hârtia câștigă, deoarece hârtia poate înfășura piatra. În cazul în care un jucător este în poziția hârtire, iar cellalt foarfecă, câștigă cel cu foarfeca, deoarece foarfeca taie hârtia. Dacă un jucător este piatră, iar celălalt foarfecă, câștigă piatra, care sfrâmă foarfeca. Când  doi sau mai mulți jucători execută aceeași mișcare, nu se acordă nici un punct. Câștigă jucătorul care ajunge primul la 3 puncte sau la numărul stabilit de comun acord.

10.Jocul X și 0
Bucuria e pe chipul copiilor, atunci când câștigă în acest joc, e de nedescris. Pentru a face acest joc avem nevoie de o foaie de hârtie și de pixuri sau creioane. De la început se hotărășe cine va scrie X-urile și cine 0-urile.  Se trasează o grilă, ca în imaginea de mai jos. Unul dintre jucători scrie un 0 într-una ddintre căsuțe, iar celălalt adaugă un X în altă căsuță.  Jucătorii continuă să adauge pe rând X și 0. Primul jucător care reușește să facă o linie de trei semne identice este câștigător. Dacă nici un jucător nu reușește să facă o linie de trei semne identice, jocul se consideră remiză.


Acestea sunt jocurile pe care le-am făcut în timpul celei de-a doua călătorii cu trenul, iar în prima călătorie, despe care am scris în acest articol, pentru că copiii erau mai mici, s-au jucat cu constructorul și cu câteva cuburi, au scris și au desenat.

Dacă îți dorești să le oferi copiilor tăi o experiență inedită, mergi cu ei într-o călătorie cu trenul. Veți petrece împreună momente de neuitat!

Penrtu a vedea prima noile articole, nu ezita să apreciezi cu un like pagina de Facebook a blogului. Pe mine mă  mai găsești pe Instagram, Pinterest, Facebook și Youtube.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu