vineri, 11 mai 2018

Cum îmi fac timp pentru lectură


De mai bine de 4 ani, lectura a devenit pentru mine o parte importantă a vieții. Citesc ori de câte ori am timp liber, dar cel mai important – nu las să treacă nici o zi fără a citi măcar o pagină dintr-o carte. Citesc de când mă țin minte, am citit mult în anii de școală, dar odată cu perioada liceului și a universității, am lăsat deoparte lectura. În urmă cu 4 ani am redescoperit această pasiune, care a devenit mai degrabă un mod de viață. 

La solicitarea unei cititoare fidele, dar și pentru că multe mămici mă întreabă cum îmi fac timp pentru a citi și cum reușesc să citesc atât de mult, am hotărât să vin cu câteva sfaturi și trucuri care ar motiva și ajuta o mamă să citească. Ei bine, nu citesc chiar atât de mult dupa cum se crează impresia pe Facebook sau Instagram, unde postez des fotografii și fragmente din cărțile pe care le citesc.  Citesc cam 2-4 cărți timp de o lună (contează mult ce fel de carte e), iar uneori fac pauze intenționate, mai ales dupa lecturarea unei cărți cu un subiect mai dificil.

M-am alăturat unui grup de cititori
Grupul de pe Facebook CE CARTE CITEȘTI? este cea mai bună motivație să-mi fac timp pentru citit. Când intru acolo și văd atâtea cărți interesante, dar mai ales, când văd că mamele cu doi-trei copii sau băieții/bărbații reușesc să citească, iar eu nu, nu mai găsesc nici o scuză pentru a lăsa deoparte cărțile.

Îmi programez orele pentru lectură
În fiecare dimineață îmi fac planul zilei.  În dependență de activitățile pe care trebuie să le realizez în ziua respectivă, îmi rezervez o oră sau câteva minute pentru lectură. Aceasta poate fi dupa masa de la prânz, când dorm copiii la amiază sau când aceștia se joacă liniștiți și nu au nevoie de supravegherea sau ajutorul meu.


Dacă nu ziua, noaptea
Când sunt foarte ocupată ziua și nu reușesc să citesc nimic, citesc noaptea, după ce adorm copiii. Nu de puține ori soțul se trezea pe la ora 2-3 de noapte și mă ruga să las cartea și să dorm. 

Dacă nu noaptea, dimineața
Iar dacă nu reușesc să citesc noaptea, nu-i nimic, recuperez a doua zi de dimineață. Încerc să mă trezesc înaintea tuturor și să lecturez măcar câteva pagini din carte.

Citesc atunci când în casă e liniște
Se întâmplă să citesc și atunci când copiii ascultă muzică sau când soțul lucrează la calculator și e gălăgie, dar dacă mă sustrag de la lectură, deseori abandonez cartea. Cel mai des îmi place să citesc atunci când e liniște, iar eu mă pot concentra mai bine. Îmi place senzația că în tot universul exist numai eu și cartea pe care o citesc, numai povestea. 


Mereu am o carte la mine
Motivul pentru care port o carte în geantă este acela că oricând se poate ivi momentul prielnic pentru lectură: în transport, în timp ce stau în rând la medic, când aștept copilul să iasă de la grădiniță.

Mi-am amenajat un colț pentru lectură
Citesc din picioare sau culcată, însă cel mai mult îmi place să citesc fiind așezată în fotoliul meu preferat, în colțișoul ce l-am amenajat pentru lectură, lângă geamul pe care am pus toate cărțile pe care urmează să le lecturez.

Renunț la telefon/calculator
Telefonul și calculatorul ocupă foarte mult timp, iar atunci când văd că am întrecut măsura, pur și simplu le deconectez și iau o carte să citesc din ea.

Citesc când fac baie
Nu se întâmplă des, dar uneori îmi umplu cada cu apă, iau cu mine o carte și pentru minimum o jumătate de oră rog să nu fiu deranjată. Îmi place la nebunie să văd cu aburii pătrund în foi și când acestea se usucă, rămân parcă trecute prin vreme. Ce-i drept, nu procedez așa cu toate cărțile, ci doar cu cele care îmi aparțin. Tu să nu faci ca mine.


Aș vrea să știu, dacă obișnuiești să citești, tu cum îți faci timp pentru lectură?

Pe mine mă găsești pe Facebook, Youtube, Instagram și Pintrest. Poți aprecia cu un like și pagina de Facebook a blogului.

Îți foarte mulțumesc!

Sursa foto - Pinterest

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu