miercuri, 8 noiembrie 2017

Jocuri pentru copiii pasionați de dinozauri


Când credeam că Stelian nu are preferințe în materie de jucării, au apărut ei, dinozaurii. Prima dată a văzut dinozauri într-o carte, pe care a primit-o la McDcdonald's, împreună cu mâncare pe care o comandasem. Atunci a început toată povestea...

Să facem cunoștință...
Din cartea „Descoperind animale dispărute” a aflat că dinozaurii sunt animale care au dispărut demult, însă evident că el încă mai crede că îi poate vedea la grădina zoologică. Tu știai că dinozaurii se împart în mai multe categorii? Au existat Kentrosaurus, Barosaurus, Tyrannosaurus, Triceratops, etc.


Descoperim dinozaurii cu ajutorul enciclopediei
Cu ajutorul enciclopediei de la DeAgostini, Stelian a cunoscut mult - mult mai bine dinozaurii.


Pentru început, cumpără câțiva dinozauri
Dupa ce a făcut cunoștință cu dinozaurii din carte, Stelian a cerut să-i cumpărăm câțiva. Zis și făcut! La târgul Trodelmarkt, unde Cecilia a vândut jucării, o parte din bani au mers la un băiețel, de la care am cumpărat vre-o 5 dinozauri. Se joacă cu ei în fiecare zi, îi ia la grădiniță și îi poartă prin buzunare când mergem undeva mai departe de casă. Sunt prieteni de nedespărțit!

Cum se numesc acești dinozauri?
Cu ajutorul cărții Stelian a învățat să clasifice dinozaurii-jucărie. Astfel, a descoperit că are în mica sa colecție Tyranozauri și Pterozauri. 


Lumea dinozaurilor
Stelian își dorea să facă o căsuță pentru dinozauri, dar pentru că îi spusesem că dinozaurii nu trăiesc în case, am hotărât să meșterim câțiva cactuși din hârtie colorată și să creăm o lume a dinozaurilor, în care ei să se joace De-a v-ați ascunselea. 


Modelăm dinozauri
Acest joc e preferatul lui Stelian. De câte ori se joacă cu plastilina, de atâtea ori modelează dinozauri. Recunosc, sunt destul de haioși, însă...


Sunt un dinozaur
E imposibil ca un copil amator de dinozauri să nu aibă o haină pe care să fie imprimat acest animăluț. Noi am avut noroc, căci Stelian a primit în dar o pijama cu dinozauri, chiar la momentul potrivit. Astfel, în fiecare seară, de când e mai rece în casă, el îmbracă pijamaua și se transformă într-un mic dinozaur drăgălaș.


Povești cu dinozauri
Recent i-am cumpărat lui Stelian și o carte cu o povestioară despre dinozauri: „Dinozaurii pitici. De-a v-ați strigatelea”, de la editura Galaxia Copiilor. Este o poveste foarte frumoasă, cu dinozauri, pe care o citim aproape în fiecare seară, dar despre care intenționat nu o să-ți povestesc. Te las să o descoperi împreună cu micuțul tău.


Dacă ești din România sau urmează să călătorești în țara vecină, îți recomand să vizitezi DINO PARC din Râșnov, unicul parc tematic cu dinozauri din România și cel mai mare din sud-est-ul Europei. 

Copilului tău îi plac dinozaurii? Ce jocuri face cu aceștia?

Pentru a vedea și alte idei de jocuri, te invit să apreciezi cu un likepagina de Facebook a blogului sau să mă urmărești pe Instagram.

Un comentariu:

  1. La noi au fost alte pasiuni din acestea mari. Animalr acvative, trenuri, planete, acum e cu utilaje. Dinozaurii nu l-au pasionat, dar cine stie ce urmeaza...

    RăspundețiȘtergere