Primul an la grădiniță: Experiența (copiilor) mămicilor-bloggere

Da, grădinița nu e despre părinți, ci despe copii, însă orice părinte, atunci când copilul său trebuie să intre în colectivitate, se simte copleșit de emoții și uneori chiar neliniștit. Noi am trecut peste această etapă, căci atât Cecilia, cât și Stelian, deja s-au obișnuit să meargă la grădiniță și se simt acolo ca acasă (doar că nu e mami și tati cu ei). 

Cei mai mulți copii încep să frecventeze grădinița în lunile august – septembrie. Este și cazul copiilor mai multor bloggere de la noi. Pentru că am fost foarte curioasă să aflu cum au depășit această etapă, le-am rugat să îmi povestească despre experiența lor.

Află primele detalii chiar de la sursă!

Natalia Madan, autoarea blogului Planeta Mami, mămica Adelinei și a lui Daniel (deja școlar): „Ambii copii i-am pregatit din timp pentru grădiniță. Asta presupunea frecventarea cluburilor pentru copii, chiar și cu prezența mea si apelarea la bona ocazional ca să învețe că mama mai pleacă și revine. În astfel de situații, copiii sunt mai pregătiți moral că mama va pleca în timpul zilei, cât aceștia rămân la grădiniță.

Cu al doilea copil experiența a fost mai diferită, respectiv și adaptarea mai ușoară. Am început a frecventa inițial mini-grădinița de câteva ori pe săptămână (la 2 ani 6 luni). Astfel a învățat să rămână fără mine până la prânz. A plâns doar în prima zi tot căutându-mă dacă n-am plecat, însă revenea repejor înapoi în grupă. Dupa care am început nemijlocit grădinița (2 ani 10 luni).

La al doilea copil am ales o grădiniță privată, care abia și-a deschis o filială nouă, ceea ce însemna la început 5 copii în grupă, iar grupa se completa treptat. În astfel de cazuri, copilul are parte de atenție individuală și multă susținere din partea educatorului, așa că adaptarea în sine a fost extrem de lejeră. Dar și mai puțini copii care plâng (se permitea doar câte un copil nou pe săptămână) - pentru că asta la fel afectează mult procesul de adaptare. Chiar și prima zi în care a fost lăsată să doarmă, a fost fără lacrimi. Dar, la fel ca la primul copil, conștientizarea a ajuns abia peste vreo lună, atunci când apăruse nedorința de a ieși din casă. Așa că nu ne-au ocolit plânsete, isterii, negocieri, povești fel de fel, doar ca s-o conving să iasă din casă, iar acest moment a fost dificil pentru mine. A durat o săptămână și se repeta după o pauză mai mare (de obicei, dupa boală). Uneori era nevoie să stau cu ea în grădiniță pentru 30 minute, chiar și cu ea la masă, cât lua dejunul, anume pentru ca ea să se asigure că e mediul ei, pe care-l iubește și în care se simte bine. Respectiv, acceptarea părintelui în grădiniță, chiar și pentru câteva ore, este atât de binevenită... Din păcate, în majoritatea instituțiilor nu se permite acest lucru - mama fiind alungată repejor din grupă, pentru a nu-l „stresa" și mai mult pe copil. Pentru mine este o abordare greșită, prea răspândită la noi.

Consider că un factor important este numărul copiilor în grupă, pentru că de asta depinde cât de eficient se va descurca educatorul să ajute copilul să capete încredere în acest mediu total necunoscut și să se simtă confortabil, dar și de copil in sine. Totuși, erau copii și în grupa noastră mică, care destul de greu s-au adaptat. Deci, aici joacă rolul gradul de atașare al copilului față de mama, dar depinde mult și de temperamentul copilului”.

Mariana Macovei, autoarea blogului Sentimentalista, mămica gemenilor Matvei și Maxim: „Când mă gândeam că urmează perioada grădiniţei, simţeam o frică născută dintr-o nesiguranţă, care locuia în mine. Ne jucam cu maşini care plecau şi se întorceau de la grădiniţă, care plângeau acolo, cărora le plăcea acolo, dar nu am avut niciodată suficientă încredere în vocea mea. Evident, aceste minuni mici au preluat toate emoţiile mele. Am păşit cu un curaj fals pragul grădiniţei, în ciuda efortului meu de a nu mă da de gol. La prima vedere, nu mi-a plăcut educatoarea. Mi s-a părut fermă, rece, obosită. Offf, voiam să iau copiii şi să mă întorc acasă. Am stat cu copiii 2 ore, ieşeam pe 5 minute şi intram înapoi. În câteva săptămâni educatoarea  a devenit preferata mea, e o zână pentru copii, curgea prin ea iubirea pentru aceștia. Ea mi-a spus mie, când m-a văzut emoţionată, să nu fiu atât de serioasă şi rezervată, pentru că totul este preluat de copiii. Tot ea mi-a spus un lucru foarte important: pentru copiii şi aşa e grea despărţirea de părinţi, fie şi pe termen scurt, dar noi mai rău le facem, punându-le pe spatele lor grijile noastre. Nu ştiu dacă aş proceda altfel, retrăind acel moment, pentru că oricum aş fi copleşită de emoţii. Eu cred că grădiniţa e despre pãrinţi, nu despre copii. Despre încrederea pe care le-o transmitem lor, despre încrederea cu care legăm o prietenie caldă cu educatoarea, despre modul ìn care ne adresăm lor, chiar dacă nu suntem mulţumiţi de unele lucruri. Acolo unde sunt multe ţipete şi reproşuri, e loc de multă vorbă blândă, de înţelegere, de empatie!!!”.

Natalia Luncaș-Ionel, autoarea blogului Mama în. IE, mămica lui Bogdan, stabilită cu traiul în Irlanda: „Bogdan merge deja a 4-a săptămână la grădiniță, cu un program de 3 zile pe săptămână, a câte 3 ore pe zi. Așa va fi pănă când va împlini 3 ani, căci abia de atunci statul irlandez asigură 5 zile de grădiniță (tot a câte 3 ore pe zi) gratuit. În grupă sunt 7 copii (numărul maximum acceptat este 12) și au 2 educatori.  Cel mai mult îmi place că sunt copii din diferite țări precum: Franța, Germania, Brazilia, Irlanda, Moldova. Pentru mine este foarte important asta, având în vedere faptul că eu pun accentul pe educația multilingvă”.

Kate Rotari, autoarea blogului cu același nume, mămica lui Bogdan: „Bogdan a mers doar două zile la grădiniță, câte 2 ore și de fiecare dată când am venit să-l iau mi-a spus că vrea să rămână, nu vrea acasă. Noi am optat pentru o grădiniță de stat din considerentul că se află aproape de casă. Nu fără birocrație, chiar dacă Bogdan a fost pus în rând de pe când avea doar câteva săptămâni. Am plătit o taxă de intrare de 500 de lei, care se dorește a fi benevolă, dar obligatorie. Nu avem mari așteptări, este prima noastră experiență de acest fel și învățăm pe parcurs. Bogdan însă este foarte entuziasmat și abia așteaptă să rămână o zi întreagă acolo. Noi ne-am propus să-l pregătim foarte bine pentru integrarea la grădiniță si cred că ne-a reușit. Dacă pe viitor aceasta nu va satisface interesele lui Bogdan, nu vom insista să meargă la grădiniță, vom gasi o soluție convenabilă pentru toți și nu e exclus frecventarea unei grădinițe private”. Mai multe despre grădinița la care merge Bogdan, Kate a scris pe blogul său. Vezi AICI.

Sper tare mult că aceste povești să fie utile tuturor mămicilor și să te ajute și pe tine să depășești mai ușor această etapă. Sunt sigură că cel mic deja a trecut peste greul cel mai greu. Ai rămas doar tu, să lași la o parte temerile și să îți repeți de mii de ori că acolo, la grădiniță, puiul tău este în siguranță, iubit și fericit. Iar dacă ceva nu va fi bine, fii sigură că ți-o va spune.

Aștept să-mi povestești și experiența ta în comentarii!

Pentru a vedea alte articole, te invit să dai un likepaginii de Facebook a blogului, iar pentru idei de jocuri și activități și recomandări de carte, te invit să mă urmărești pe Instagram, unde vin cu multe fotografii frumoase.