La începutul lui
iunie prezentam pe blog o listă cu activități pentru întreaga lună, câte o
activitate în fiecare zi, cu tematică săptămânală. Ei bine, acum a venit timpul
pentru bilanț și vreau să vă povestesc
ce am reușit să fac împreună cu copiii mei și cum ne-am distrat frumos
în această perioadă.
Trebuie să recunosc,
au fost zile în care nu am făcut activitățile conform listei. Uneori le-am
făcut în alte zile decât cele indicate, iar alteori le-am înlocuit cu altele,
căci copiii au dorit altceva decât ceea ce îmi programasem eu să facem. Nu-i
bai, activităție pe care nu le-am realizat, le vom face în zilele ce urmează.
Săptămâna culorilor
Am început săptămâna
cu activități frumoase. Chiar de 1 iunie, de Ziua Copiilor, am avut o plimbare
colorată, iar copiii au avut însărcinarea de a găsi în jur obiecte de diferite
culori. A urmat un atelier de pictură, asocierea culorilor și
învățarea/repetarea acestora cu ajutorul desenelor pe asfalt.
Săptămâna experimentelor
La acest capitol,
deși eram foarte entuziasmată și așteptam să vină această săptămână, să știți
că am rămas cu restanțe. Am reușit să
facem doar Vulcanul Furios, despre care am scris pe celălalt blog al nostru,
Micii Descoperitori.
Săptămâna dezvoltării
motricității fine prin jocuri senzoriale
În această săptămână
jocurile senzoriale s-au desfășurat toate în ograda bunicilor. Copiii s-au
jucat cu plastilina, așa cum plănuisem, dar cel mai frumos joc pentru ei a
fost: o cadă veche,în care am pus nisip, mingi, pietre cu diferite texturi,
bucăți de lemn, pe care ei le-au sortat, apoi s-au jucat în nisip până seara
târziu, cu setul de veselă pentru copii. O altă activitate senzorială care le-a
plăcut a fost decojirea păstăilor de mazăre. Celelalte jocuri senzoriale
planificate pentru iunie, le vom face în această lună.
Săptămâna activităților
în natură
Pot declara sus și
tare că luna iunie pentru noi a fost luna în care majoritatea timpului l-am
petrecut în aer liber. Aflându-se în sânul naturii, copiii nu au nevoie de
jucării. Aici ei își inventează singuri jocurile și jucăriile, din ceea c
găsesc: frunze, pietre, conuri, insecte. În această săptămână am făcut
excursii, ne-am jucat cu nourașii, am făcut picnic și baloane de săpun, am
recunoscut copacii și insectele și am cules la bunici căpșune, zmeură și alte
pomușoare. Nu avem nici o restanță!
Săptămâna
diversității
Teatru de păpuși și
joc cu marionete am făcut, doar că am folosit personajele din povești, pe care
le-am decupat din hârtie colorată, pentru joc cu degețele. Alte activități din
listă nu am făcut, în schimb, în această săptămână am desenat mult cu creta pe
asfalt, am ascultat serile tăcerea și liniștea nopții și am privit stelele.
Ce am înțeles eu în
urma acestei luni cu activități planificate? Uneori copiii au nevoie de ele,
iar alteori trebuie lăsați să se joace în voie, fără a interveni noi, maturii.
Aceste planificări sunt bune pentru părinți, căci pot „consulta” lista atunci
când sunt în pană de idei. În rest... mână liberă la joacă!
Dacă ți-a plăcut
articolul, dă un like paginii de Facebook a blogului sau urmărește-mă pe
Instagram, unde vin cu fotografii frumoase din timpul jocurilor cu copiii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu