Alături de „Albinuța” lui Grigore Vieru și „Am un nume frumos” a lui Vasile Romanciuc, cărțile Ioanei Chicet-Macoveiciuc (alias Prințesa Urbană) au devenit în scurt timp preferatele copiilor mei. Sunt patru la număr, toate patru îndrăgite de Cecilia și Stelian, mai cu seamă că sunt și cu autograf de la autoare, cu dedicație pentru ei. Fiecare carte în parte atrage prin frumusețea ilustrațiilor (care aparțin Laviniei Trifan), în care se regăsesc copiii, dar și prin povestea deosebită ce o prezintă.
Vă voi povesti despre acestea, însă nu mult, ci doar atât cât să vă
convingeți că sunt cărți pe care trebuie sa le aveți în biblioteca familiei.
„Te iubesc orice-ai face”
„Te iubesc orice-ai face” este prima carte pentru copii, scrisă de Ioana
Chicet-Macoveiciuc. Este o carte despre năzbâtiile copiilor, pe care autoarea
le numește atât de frumos – experimente. Cecilia a îndrăgit-o pe Ema de la
primul experiment și acum, când face vre-o poznă, spune că ea face un
experiment, ca Ema.
Cartea ne învață pe noi, părinții, să reacționăm cu blândețe la micile
trăsnăi ale copiilor (ei doar le fac din curiozitate și din dorința de a
descoperi mai multe lucruri) și să nu uităm să le spunem mai des TE IUBESC,
decât NU E VOIE.
Iar copiilor le oferă o lecție de viață și vine ca o asigurare că,
indiferent de boacănele pe care le fac și cu care ne necăjesc uneori, noi îi
vom iubi și le vom fi alături, ORICE AR FACE...
„Mami, e gata?”
De câte ori, atunci când preparați ceva gustos la bucătărie, i-ați auzit pe
Micii Pofticioși întrebându-vă: „MAMI, E GATA?”. Sunt sigură că de fiecare
dată. Ei bine, despre aceste momente de nerăbdare a copiilor a scris Ioana în
cea de-a doua carte a sa, intitulată atât de sugestiv „Mami, e gata?”. Cartea
conține descrierea aventurilor haioase trăite în bucătărie de orice părinte,
împreună cu copiii săi. Iar ca surpriză, autoarea ne oferă și câteva rețete
delicioase, pe care familia noastră s-a aventurat și le-a preparat (dar despre
asta voi scrie într-un alt articol).
Toate cele 50 de pagini atrag ca un magnet copiii, care se împrietenesc
repede cu Ema (din „Te iubesc orice-ai face”) și cu frățiorul său Eric. Iar
cele 11 rețete, din ingrediente sănătoase, chiar nu pot sta cuminți în carte,
ci se cer imediat transferate în farfurie.
„Băiețelul cu aripă de fluture”
Aceasta este cea de-a treia carte scrisă de Ioana Chicet-Macoveiciuc și de
data aceasta nu-i are ca eroi principali pe Ema și Eric, ci pe David, un
băiețel-luptător, născut cu o aripă de fluture în locul mânuței. A fost lansată
în această primăvară și, dupa cum afirmă autoarea pe blogul său „Este prima
poveste-fantezie. E o poveste pe care am spus-o de multe ori unui copil
minunat, unui pui luptător, o poveste pe care am inventat-o pentru că și eu și
el aveam nevoie de vindecare. Și încă mai avem. O poveste pe care am rostit-o
plângând în întuneric de sute de ori. Apoi am scris-o pe o foaie, acum doi ani.
Nu am avut curaj până acum s-o fac carte, pentru că era prea personală”.
Pe mine m-a emoționat mult această carte și o consider potrivită nu doar pentru
copii, ci chiar indicată părinților, să o citească și să înțeleagă odată pentru
totdeauna că noi toți suntem speciali prin felul nostru de a fi, de a ne
comporta, îmbrăca, mânca și ar fi bine să nu mai punem oamenilor etichete.
Noi am citit seara cartea, iar a doua zi am mers la policlinică. Acolo
Cecilia a văzut o femeie cu Sindromul Down. A privit-o mult timp, fără să spună
nimic, după care am auzit-o: „Mami, nu-i așa că tanti e un pic mai diferită, ca
băiețelul cu aripă de fluture? Dar ea e ca noi, ca toți...”. M-am topit atunci
și am înțeles că, chiar dacă nouă ni se pare că cei mici nu ascultă atent ceea
ce le citim, touși ei înregistează în căpșorul lor absolut tot și ne arată cât
de multe știu, exact atunci când ne așteptăm mai puțin.
Atunci când a fost la Chișinău, Ioana a spus că e posibil ca „Băiețelul cu
aripă de fluture” să aibă o continuare. Să vedem...
„Împreună”
Din prima zi când
am aflat despre cartea asta, am știut că ea va fi pe placul copiilor mei. Nu am
dat greș atunci când am cumpărat-o, pentru că de câteva luni noi o citim în
fiecare săptămână, iar copiii au învățat din ea lucruri tare frumoase. Ilustrațiile
sunt superbe, ca de obicei, iar poveștile – adevărate soluții pentru problemele
mici și mari, așa cum spune chiar autoarea, Ioana Chicet-Macoveiciuc.
Este o carte
extraordinară, care vine în ajutor părinților, oferind istorioare cu soluții pentru
diverse situații – atunci când în familie apare un nou membru, când copilul
este prea nervos, când copiii nu vor să-și spele dințișorii, când trebuie să
meargă la grădiniță, să renunțe la scutec sau la suzetă, să accepte să stea în
scaunul auto, etc.
Am scris aici câte puțin despre aceste cărți, însă voi reveni pe blogul
„Porția de lectură” cu recenzii pentru fiecare carte în parte.
Pentru a vedea și alte cărți pe care vi le propun, urmăriți-mă pe Instagram
sau dați un like paginii de Facebook a blogului!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu