Cei care mă cunosc mai bine știu că eu sunt omul planurilor. Îmi place
să îmi fac planuri, liste și să le urmez cu strictețe. Așa sunt mult mai organizată, știu cu
exactitate ce am de făcut într-o anumită zi și astfel, îmi fac timp și pentru
mine, pentru plăcerile și pasiunile mele.
În toate astea cuvântul-cheie este PRIORITIZAREA: îmi împart
activitățile zilnice în ordinea priorităților și mă conduc de ele – activități
urgente, importante, neimportante. În dependență de ele, îmi organizez ziua.
Programul îmi este dat peste cap doar în zilele când avem oaspeți, mergem noi
în ospeție sau apare ceva urgent, pe neprins-de-veste.
De ce e important, mai ales în calitate de mamă, să fii organizată?
Pentru că:
1.Astfel îți vei învăța și copiii. Exemplul propriu e cel mai important
și mai ușor de urmat. Copilul va face ceea ce face mama, nu ceea ce îi spune
mama să facă. Iar un copil/om bine organizat este un copil/om de succes!
2.Organizarea înseamnă eficiență și timp economisit, pe care îl poți
folosi dupa cum vrei tu.
3.Vei avea timp liber. Da, nu e foarte ușor să fii mamă – casnică, dar
planificându-ți ziua, săptămâna, ai timp liber și pentru a face ceea ce îți place ție: să citești, să
croșetezi sau pur și simplu să dormi sau să asculți muzică. Și asta, fără a fi
întreruptă de plânsul copiilor care cer de mâncare, vor pipi sau se bat. Pentru
că tu le-ai pus pe toate la locul lor și acum poți savura liniștită aceste
momente de respiro.
4.Astfel visele tale pot deveni realitate. Le împarți în mici proiecte
la care lucrezi zi de zi, iar la rezultatul nu se va lăsa mult timp așteptat.
De ce ai nevoie pentru a fi organizată?
1.De voință. Trebuie să vrei. Să vrei să faci o schimbare în viața ta. O
schimbare spre bine, care va atrage dupa ea alte schimbări.
2.De o agendă sau o foaie și un pix. Vei spune că nu e nevoie de ele.
Este! Pentru că dacă îți planifici din timp activitățile (or, asta o poți face
numai dacă scrii totul pe o foaie) și urmezi programul bine stabilit, devii
mult mai eficientă.
3.De cărți și de materiale despre managementul timpului. Citindu-le, te
vor motiva și astfel, vei deveni mai organizată.
Dacă îți dorești cu adevărat o schimbare în viața ta, să ai timp și
pentru tine, nu doar pentru casă, copii, soț, serviciu, ORGANIZEAZĂ-TE! Doar
așa vei reuși să îți trăiești visele și să te dezvolți, chiar fiind
mamă-casnică.
Deci, nu mai sta pe gânduri! Ia un pix și o foaie și nu uita, cuvântul
cheie este: PRIORITIZAREA!
Succese!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu