Sfânta Muceniță Tatiana a fost
o diaconiță din Biserica Romei din secolul al III-lea care a trăit în timpul
domniei împăratului Alexandru Sever (222-235). Prăznuirea ei se face pe 25
ianuarie.
Tatiana s-a născut la Roma
într-o familie nobilă. Tatăl său era funcționar în administrația imperială,
creștin în ascuns și care a crescut-o pe fiica sa în credința creștină. A
devenit diaconiță a unei biserici din Roma și s-a dedicat slujirii lui
Dumnezeu, în post și rugăciune, îngrijind bolnavii și ajutându-i pe cei în
nevoi.
Toate acestea erau periculoase
în acea vreme, iar într-o bună zi juristul Ulpian a prins-o pe Tatiana și a
încercat să o silească să aducă jertfă zeului păgân Apollo. Ea s-a rugat
fierbinte, iar prin minune dumnezeiască atunci s-a pornit un cutremur care a
distrus statuia lui Apollo și o parte a templului. Demonul care locuia în acel
idol a fugit de acolo scrâșnind din dinți, fiind văzut de cei de față sub forma
unei umbre care zbura prin aer.
Atunci persecutorii au
poruncit ca Tatiana să fie torturată. I-au smuls ochii fecioarei cu niște
cârlige, însă ea a răbdat toate fără teamă, rugându-se pentru chinuitorii ei,
implorând pe Domnul ca ochii duhovnicești ai acestora să se deschidă. Iar
Domnul a auzit rugăciunea roabei sale. Călăii au văzut patru îngeri care au
înconjurat-o pe sfântă și au început să-i bată pe chinuitorii ei. Văzând
aceasta, opt dintre ei au crezut în Hristos și au căzut în genunchi înaintea
Sfintei Tatiana, cerându-i iertare pentru păcatul pe care îl săvârșiseră
împotriva ei. Au fost torturați și executați la rândul lor pentru că se
mărturisiseră a fi creștini și au primit astfel Botezul sângelui.
În ziua următoare, Sfânta
Tatiana a fost adusă iarăși înaintea judecătorului care, văzând că rănile i se
vindecaseră complet, a poruncit ca aceasta să fie dezbrăcată și bătută, iar
trupul să-i fie tăiat cu niște lame ascuțite. Făcând aceasta, aerul s-a umplut
de bună mireasmă. Apoi sfânta a fost culcată la pământ și bătută crunt de mai
multe rânduri de slujitori care se înlocuiau unii pe alții. Chinuitorii,
sfârșiți de puteri, spuneau că o putere nevăzută îi bătea cu bețe de fier.
Într-adevăr, îngerii o apărau de loviturile pe care călăii le abăteau asupra
ei, întorcându-le spre chinuitori, astfel încât nouă dintre ei au căzut morți
pe loc. Sfânta a fost apoi aruncată în închisoare, unde s-a rugat iarăși toată
noaptea, cântând și aducând laudă lui Dumnezeu dimpreună cu îngerii.
La începutul dimineții
următoare, Sfânta Tatiana a fost dusă iarăși înaintea judecătorilor.
Chinuitorii au văzut uimiți cum sfânta, după atâtea groaznice chinuri, era
aproape cu totul sănătoasă și încă mai strălucitoare și mai frumoasă decât mai
înainte. Atunci judecătorii i-au cerut să aducă jertfe zeiței Diana. Sfânta a
părut că se învoia, astfel că a fost dusă la templul păgân. Atunci Tatiana și-a
făcut semnul crucii și a început să se roage. Dintr-o dată s-a auzit un bubuit
de tunet asurzitor și un trăsnet a lovit idolul, jertfele și pe preoții păgâni.
Sfânta muceniță a fost iarăși
torturată îngrozitor. Chinuitorii au legat-o de un stâlp, i-au strujit trupul
cu gheare de fier; i s-au tăiat și sânii. În acea noapte, îngerii i-au apărut
iarăși sfintei în închisoare, vindecându-i rănile, ca și mai înainte. În ziua
următoare, Tatiana a fost dusă până la circ, fiind dată pradă unui leu flămând.
Fiara însă nu i-a făcut fecioarei nici un rău, ci s-a mulțumit să-i lingă
picioarele. Pe când leul era dus înapoi în cușcă, l-a atacat și l-a ucis pe
unul dintre chinuitori.
Apoi Tatiana a fost aruncată
în foc, însă nici focul nu i-a putut face niciun rău. Păgânii, crezând că
sfânta era o vrăjitoare, i-au tăiat părul, închipuindu-și că puterile ei magice
ar fi fost cumva legate de părul ei lung. Apoi au închis-o în templul lui Zeus.
A treia zi, preoții păgâni au intrat în templu, dorind să aducă jertfe lui
Zeus. Au zărit idolul căzut la pământ, sfărâmat și pe sfânta muceniță Tatiana
lăudând cu bucurie pe Domnul Iisus Hristos.
În cele din urmă, Tatiana și
tatăl ei au fost amândoi decapitați într-o zi de 12 ianuarie, în preajma anului
225 d.Hr., primind astfel cununa muceniciei.
Capul Sfintei Mucenițe Tatiana
a fost adus de la Constantinopol, unde s-a aflat până în secolul al XVI-lea, de
Binecredinciosul Voievod Neagoe Basarab în anul 1517, fiind așezată în biserica
Mănăstirii Curtea de Argeș. Moaștele Sfintei au fost mutate în 1949 în
Catedrala mitropolitană din Craiova, aflându-se în aceeași raclă cu moaștele
Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului și ale sfinților mucenici Serghie și
Vah.
Mâna dreaptă a Sfintei se
găsește în biserica Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” a Peșterilor din
Pskov (Rusia), alte două fragmente din moaștele Sfintei se mai găsesc în
biserica Sfintei Tatiana din Moscova și un alt fragment în relicvariul
mănăstirii „Schimbarea la Față” din Brookline, Massachusetts.
Sfânta Muceniță Tatiana este
cinstită în întreaga Biserică Ortodoxă și este cunoscută ca făcătoare de
minuni. Se spune că minunele ei i-au adus pe mulți la adevărata credință.
Sfânta Tatiana este considerată a fi ocrotitoarea studenților, iar în Belarus,
Rusia și Ucraina „Ziua Sfintei Tatiana”, cunoscută și ca „Ziua studenților”,
este o sărbătoare națională.
Sfântul Nicolae Velimirovici a
scris un imn în cinstea sfintei Tatiana.
Sursa - wikipedia