marți, 28 aprilie 2020

17/40: „Numai cu fiica mea” de Betty Mahmoody


Dragostea de mamă nu are margini. Dragostea de mamă e cea care oferă copilului siguranță și liniște. Dragostea de mamă poate fi înțeleasă numai atunci când devii și tu mamă. O mamă e in stare de orice pentru binele copilului său. O mamă trece peste toate greutățile, doar să știe că puiul său crește fericit și împlinit. Acestea sunt doar câteva dintre gândurile care mi-au dat târcoale pe parcursul lecturării din cartea „Numai cu fiica mea” de Betty Mahmoody.

Cartea aceasta merită pe bună dreptate titlul de „Cartea anului 2020”. Cel puțin, pentru prima jumătate a anului, căci nu am mai citit de mult timp o carte atât de interesantă, care să mă țină în priză, să mă facă să plâng, să trăiesc fiecare moment alături de eroină și să aplaud la final pentru curajul și bărbăția de care a dat dovadă.

Este o carte bazată 100% pe fapte reale. Chiar și numele sunt reale și doar câteva dintre ele au fost schimbate, pentru a le proteja pe acestea și pe familiile lor de posibilitatea arestării și execuției de către guvernul Republicii Islamice Iran.

***
Betty, divorțată și rămasă singură să crească doi băieți, se îndrăgostește de Moody, un iranian venit să învețe medicina în America. Deși trăiește mulți ani în această țară și o duc foarte bine, între timp Betty născând și o fetiță, pe Mahtob, iranianul tânjește după țara și locurile în care s-a născut. Astfel, pune la cale o plecare din America, pentru două săptămâni, care se dovedește a fi o capcană pentru Betty și fiica ei. Acestea două trec prin momente îngrozitoare, dar dragostea dintre ele este cea care le ajută să învingă cruzimea și să ajungă înapoi acasă. Într-o țară în care femeile sunt sclave, iar americanii disprețuiți, Betty și Mahtob trebuie sa reziste dacă își doresc să se reîntoarcă în America.

***
Cartea ne prezintă realitatea în care trăiesc femeile din Iran, iar autoarea povestește cu lux de amănunte cum e să fii o străină într-o țară în care tradițiile arhaice sunt puse în capul mesei. Mai mult chiar, această este ca o avertizare pentru femeile care, orbite de dragoste, pleacă în lumea mare cu necunoscuți, fără a lua în seamă pericolele la care se expun.  De asemenea, cartea vine cu lecții pentru noi toți:
1.Să ne prețuim libertatea pe care o avem și de care ne bucurăm
2.Dacă nu avem această libertate, să luptăm pentru ea
3.Putem preveni anumite momente și putem învăța din greșelile altora, dacă ne dorim asta.
4.Nu există imposibil, atât timp cât îți dorești să se întâmple un anumit lucru și atât timp cât nu lași mâinile în jos.

***
Betty Mahmoody este președinta și cofondatoarea organizației One World: For Children, care promovează înțelegerea între culturi și-și propune să le ofere siguranță și protecție copiilor din căsnicii biculturale. La aproape treizeci de ani după publicarea cărții „Numai cu fiica mea”  în Statele Unite ale Americii, fiica autoarei, Mahtob Mahmoody, completează povestea, în „Numele meu este Mahtob”.

Bestseller internaţional, „Numai cu fiica mea” este nominalizat la Premiul Pulitzer. Cartea a fost ecranizată în 1991, avându-i pe Sally Field şi Alfred Molina în rolurile principale.

Recomand cartea cu mare drag! Lectură plăcută!

Dacă vrei ca și prietenii tăi să afle despre „Numai cu fiica mea”, distribuie acest articol.
Cu postări interesante și utile, te aștept pe pagina de Facebook a blogului, dar să știi că mă mai găsești și pe Instagram, Pinterest, Goodreads, Youtube și Facebook.

Cu drag, Anna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu