Încă de când am aflat prima dată că sunt însărcinată, am știut că bebelușul va dormi cu noi într-un pat. Nici nu se punea problema să-l lăsăm să doarmă singur, în pătuțul său, care o bună perioadă de timp a stat în cameră doar ca decor, după care l-am demontat, căci doar ocupa loc. Pentru noi, dar îndeosebi pentru mine, era foarte confortabil să am bebelușul alături noaptea și să nu fiu nevoită să mă ridic din pat ori de câte ori se trezea. Mai ales în prima perioadă după nașterea prin cezariană, când ridicatul din pat era un chin. Nu spun că e o practică pe care fiecare mamă ar trebui să o aplice, spun doar că a fost cea mai bună decizie în cazul nostru. Am făcut așa la ambii copii și fix așa voi face și cu al treilea bebeluș.
Ce este co-sleeping-ul
Co-sleeping-ul înseamnă dormitul bebelușului în același pat cu părinții, în aceeași cameră cu ei sau în pătuțul atașat de patul părinților. Academia Americană de Pediatrie recomandă co-sleeping-ul în varianta dormitului în aceeași cameră cu părinții, nu în același pat cu ei, pentru a se evita sindromul morții subite. Noi însă optăm pentru dormitul în același pat, din motive pe care le voi enumera în continuare.
De ce practicăm co-sleeping-ul
- În primul rând, avem un pat foarte mare, pe care încăpem destul de bine și varianta de a sufoca pe cineva este exclusă 100%.
- În al doilea rând, este comod atunci când vine vorba de alăptare în timpul nopții
- Apoi, am observat că având bebelușul lângă mine, ambii dormim mai bine
- Mă simt mai conectată cu copilul și îi înțeleg mai bine nevoile.
Ce reguli respectăm când e vorba de co-sleeping
E adevărat, această practică vine la pachet și cu dezavantaje, însă eu am preferat întotdeauna să le ignor și să mă bucur de fiecare moment petrecut cu cel mic. Pentru asta, am respectat din start câteva reguli:
- Bebelușul a dormit de fiecare dată între mine și perete, păstrând o distanță comodă pentru ambii
- Am avut grijă de fiecare dată ca bebelușul să doarmă pe spate, nu pe burtă. Așa am evitat riscul de sufocare
- Dacă am avut o zi grea și eram foarte obosită, soțul era cel care ne supraveghea pe ambii
- Întotdeauna am învelit bebelușul în propria păturică
- Între bebeluș și perete am creat de fiecare dată o bară de protecție. Pentru a nu-i fi frig și pentru a evita posibilitatea de a se lovi.
Co-sleeping și în următorii ani
Ei bine, până acum v-am povestit cum am practicat co-sleeping-ul în primele luni ale bebelușului, dar nu se încheie totul aici. Noi am dormit în continuare cu ambii copii în același pat timp de 6 ani. Având patul foarte mare și lat, după a doua naștere am ales să dormim dea latul, ceea ce iar nu a prezentat nici un pericol pentru nici unul dintre noi. Dacă bebelușul Stelian dormea între mine și perete, Cecilia (care avea deja 1 an și două luni când se născuse frățiorul), a dormit între mine și soț. Astfel, eu aveam grijă de bebe pe timp de noapte, iar soțul de celălalt copil, care ținea neapărat să doarmă și lângă mine. Așa ambii copii ne aveau aproape, iar între noi se forma o legătură pe care cu greu aș putea să o descriu.
În următorii ani am dormit la fel, mai mult din comoditate și din dorința de a menține cuibul. Nu știu să explic asta, poate sună egoist din partea mea, dar atât timp cât aveam copiii în același pat cu mine pe timp de noapte, simțeam că totul e bine și suntem cu toții în siguranță. Din partea lor a fost aceeași senzație, căci atunci când au mai crescut, deseori discutam despre asta și de fiecare dată ne spuneau că alături de noi au somnul mai liniștit și se simt mai bine.
Am practicat co-sleeping-ul timp de 6 ani, iar cu câteva luni în urmă, ei singuri au decis că sunt deja suficient de mari pentru a dormi cu noi și își doresc pătuț în camera lor. Despre asta voi povesti într-un alt articol, dar ceea ce vreau să menționez este că nu am pus presiune asupra copiilor pentru a dormi separat. Inițiativa le-a aparținut, deși cam toate rudele spuneau că e timpul să doarmă singuri, îi întrebau cât vor mai dormi cu noi și altele. Până la urmă, doar noi eram cei care decideam, fără a asculta de sfaturile celor din jur. Și nu regret nici o clipă că am dormit atât de mult timp împreună. Nici unul dintre noi nu a avut de suferit. Din contra, am devenit și mai uniți.
Și relația cu soțul?
Ei bine, atât timp cât uneori copiii mai rămâneau la bunici în timpul vacanțelor, cât mai veneau bunicii la noi și stăteau cu ei, iar noi puteam avea timp și pentru a fi în doi, nimeni nu a avut de pierdut. Relația dintre mine și soț a rămas la fel de frumoasă și pot spune chiar că practicând co-sleeping-ul ea a devenit și mai puternică și am prețuit fiecare ocazie de a fi doar în doi. În plus, după vârsta de doi ani, copiii deja dormeau toată noaptea, iar noi puteam sa adormim mai târziu și să mai petrecem ceva timp fără prezența lorm Drept dovadă, am mai făcut un copil, care la fel va dormi cu noi în următorii ani. Până la urmă, nu se rezumă tot la sex, ci la cum știi să menții focul viu în relație, astfel încât nici unul dintre parteneri să nu se simtă neglijat. Nu e cazul nostru, căci suntem în continuare bine și îndrăgostiți ca-n primele zile de relație.
Dacă există ceva ce regret acum, asta e fapt că copiii au crescut prea repede și au devenit brusc prea mari. Dar că am dormit în același pat cu ei timp de 6 ani, nu voi regreta niciodată. Și dacă ar fi să mi se ofere ocazia de a alege, din nou aș face aceeași alegere. Cred că a fost cea mai bună în cazul nostru.
Acest articol exprimă strict punctul meu de vedere. Nu condamn părinții care aleg să doarmă separat de copii și nici nu pun coroană celor care practică co-sleeping-ul. E strict decizia fiecărei familii, o decizie pe care mama trebuie să o ia doar împreună cu tatăl. Altfel, nu mai putem vorbi despre o relație frumoasă și armonioasă.
Dacă rezonezi cu ceea ce am scris și vrei ca și alți părinți să afle despre această metodă aplicată de familia mea, m-ai ajută mult dacă ai distribui articolul, astfel încât să-l citească și alți părinți.
Cu alte postări interesante și utile, te aștept pe pagina de Facebook a blogului, dar să știi că mă mai găsești și pe Instagram, Pinterest, YouTube, Goodreads și Facebook.
Cu drag, Anna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu