luni, 27 aprilie 2020

Ziua în care cineva îți spune cât de mult contează ceea ce faci


De obicei, ne e greu să facem oamenilor complimente și/sau să le spunem cât de mult contează pentru noi și/sau cât de mult îi apreciem pentru ceea ce sunt. Mie, pe lângă faptul că nu știu să accept complimentele (care de altfel mă bucură foarte mult), nu știu nici să le verbalizez. Mai degrabă arăt prin fapte, decât prin cuvinte. Dar am înțeles că uneori noi chiar avem nevoie de cuvinte, de apreciere, așa cum avem nevoie de îmbrățișări, pupici sau strângeri de mână. 

Aveam o durere de cap îngrozitoare, când am primit acest mesaj: „Îți sunt recunoscătoare pentru liniștea și naturalețea cu care mă inspiri. Te admir pentru bunătatea ta și pentru tradiționalism. Continuă să faci și să zici ceea ce simți, e atât de necesar în zilele noastre”. Era sâmbătă seara, târziu de tot, iar eu nu puteam dormi din cauza durerii. Nu o să mă crezi, dar acest mesaj m-a vindecat. Am impresia că nu am dormit pentru că îl așteptam. A doua zi poate nu ar mai fi avut același efect... 

Acest mesaj, pe lângă faptul că a venit ca o confirmare că ceea ce fac, fac bine, a mai avut și rolul unei pastile. Când l-am citit, am zâmbit cu gura până la urechi, am simțit că inima îmi saltă de bucurie și durerea mi-a dispărut pe loc. Mai târziu, când am încercat să îmi explic ce s-a întâmplat, am înțeles cât de scumpe și importante sunt cuvintele. Nu strică să ni le spunem și nouă, măcar uneori, dar și oamenilor din jurul nostru, pe care-i putem ajuta să se trateze, cum a fost și cazul meu. 

Situația de sâmbătă seara m-a învățat un lucru frumos - atunci când simțim că trebuie să le spunem oamenilor cât de mult înseamnă pentru noi, dacă asta e sincer, să nu așteptăm nici o clipă, ci s-o spunem imediat. S-ar putea ca tocmai aceste cuvinte să-i ajute. Eu asta voi face de azi înainte! 

Cu postări interesante și utile te aștept pe pagina de Facebook a blogului, dar mă mai găsești și pe Instagram, Pinterest, YouTube, Goodreads și Facebook

Cu drag, Anna!

Sursa foto - Unsplash

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu