marți, 3 decembrie 2019

De ce le citesc des copiilor și de ce cred că lectura este importantă

 
Am mai spus-o și o voi spune ori de câte ori voi avea ocazia: citesc de când mă țin minte. Pe când aveam vreo 5 ani, știam deja să citesc bine în limba română, dar eram fascinată și de literele rusești, așa că pe la 6 ani deja citeam și în chirilică. De atunci tot continui să citesc și asta este pasiunea mea cea mai mare, pe care încerc să o transmit și copiilor mei. Rezultatele sunt vizibile, căci Cecilia a început să citească și ea texte micuțe, iar Stelian îi urmează exemplul. 
 
Îmi doresc mult ca lectura să devină un obicei de familie.  Visez la serile în care ambii copii vor putea citi, vom lua toți patru câte o carte și vom lectura stând grămăjoară, dupa care vom discuta subiectele din cărți. Sună bine, nu? Dar pentru asta îmi dau seama că e nevoie de muuuuult efort și timp investit. Asta fac! Investesc acum în copiii mei, le cumpăr cărți, le citesc, le arăt propriul exemplu, iar asta știu că nu îi lasă indiferenți, iar efortul va fi răsplătit mai apoi.

De ce le citesc copiilor mei?
  • Pentru că lectura are numeroase beneficii:
  • Le îmbogățește vocabularul
  • Petrecem timp de calitate împreună
  • La pune imaginația la încercare
  • Generează idei noi
  • Îi ajută să se concentreze pentru o perioadă mai lungă de timp
  • Le cultivă obișnuința de a citi
  • Le cultivă dragostea pentru cărți
  • Le dezvoltă inteligența
  • Le permite să se pună în diverse situații, înainte de a le întâlni în viață
  • Le îmbogățește abilitatea de a comunica
  • Crește încrederea în sine a copilului
  • Îi ajută să facă diferența dintre bine și rău și legătura cauză  - efect.

Am observat multe dintre aceste beneficii, dar și mai mult m-am bucurat să văd că lectura are un rol terapeutic. De multe ori, atunci când copiii mei au fost triști și le-am citit, acest lucru i-a înveselit. De asemenea, de câteva ori Cecilia mi-a spus că va fi la fel de curajoasă ca personajul X sau Y din carte. 
 
Deci, beneficiile lecturii sunt incontestabile, motiv pentru care voi continua și mai departe sălucrez cu copiii mei la acest capitol și să le cultiv dragostea față de carte.
Tu cât de des îi citești copilului? 

Dacă ți-a plăcut articolul, distribuie-l ca să afle și prietenii tăi despre importanța lecturii.

Pentru mai multe postări utile și interesante, te aștept pe pagina de Facebook a blogului. De asemenea, mă găsești și pe Instagram, Pinterest, Goodreads, Youtube AICI și AICI și pe Facebook.

Cu drag, Anna, mamă de doi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu