Pentru mine lectura ocupă un loc aparte. Mă strădui să citesc zilnic câte ceva, iar în lunile august - octombrie cred că nu a fost nici o zi în care să nu fi citit minimum 30 de pagini. Citesc mai multe cărți odată, desi știu că ăsta nu e neapărat un lucru bun. Am observat însă că nu pot citi doar o carte, căci mă plictisesc, motiv pentru care o las și continui cu alta. Și tot așa. Citesc concomitent câte două sau trei cărți, iar asta dă impresia urmăritorilor mei că citesc mult. Nu e deloc așa! Fiecare are posibilitatea să lectureze măcat câteva pagini: dimineața, seara, în pauza de masă de la lucru sau universitate, când dorm copiii etc. Important sa fie dorință.
În ultima perioadă am citit multe cărți, însă nu prea am avut timp să scriu câte o recenzie despre fiecare, așa cum obișnuiam să fac până acum. De aceea, azi am hotărât să vin cu un articol mai deosebit, în care să vă povestesc câte un pic despre fiecare carte lecturată. Am citit 3 cărți care au ca temă principală condiția de mamă și maternitatea, cărți pe care le recomand din toată inima.
„Lovește-ți inima” de Amelie Nothomb
Acestei cărți i-am dat nota 4 din 5. E o carte care mi-a plăcut pentru că prezintă istoria Mariei, o femeie aflată mereu în concurență cu celelalte femei din jurul său, inclusiv cu propria fiică, Diane. Motivul? Aceasta e obișnuită să fie cea mai frumoasă, iar pentru că în copilărie nu s-a bucurat de dragostea mamei, în adolescență insistă să aibă parte de toată atenția celor din jur și își dorește să fie așa toată viața. Nu se întâmplă, pentru că atunci când ajunge să devină mamă, fiica sa Diane este și mai frumoasă decât ea, care nu îi dă nici un pic de dragoste. Aceasta își găsește refugiul în familia bunicilor și în muncă, ajungând să se împrietenească cu doctorița Olivia, cea care doar se folosește de capacitățile acesteia. Eroina noastră devine cardiolog și se conduce dupa principiul „Lovește-ți inima!”. Finalul m-a tulburat un pic, dar nu vreau să divulg prea multe, ci vă îndemn pe voi să-l descoperiți, căci e o carte pe care ar trebui să o citească orice mamă și fiică, pentru a înțelege și mai bine cum ar trebui să procedeze în raport cu alte femei.
„Fiica ascunsă” de Elena Ferrante
Leda, o profesoară de literatura engleză, mamă a două fete, dar divorțată de foarte mult timp, merge pentru prima dată singură în vacanță. Își propune să petreacă mai mult timp cu sine pentru a se redescoperi, însă vacanța care trebuia să îi aducă odihnă si liniște, vine cu amintiri din trecut și tulburări sufletești. Această poveste ne ajută pe noi, femeile, să ne punem întrebări și să găsim răspunsuri, să cercetăm trecutul, să facem pace cu el, pentru ca nu cumva să ne pomenim într-o bună zi măcinate de amintiri. Cărții i-am dat nota 4 din 5 și mă bucur că am cunoscut-o pe autoare anume prin intermediul acesteia.
„Mamă fericită, copil fericit” de Giovanna Fletcher
Acestei cărți i-am dat nota 5 din 5. Dacă aș spune că e bună, aș greși. E genială! Și nu m-a interesat că s-ar putea să aibă unele greșeli de traducere sau că îmi va lua mai mult timp până o voi citi. Pur și simplu m-am îndrăgostit de ea de la primele pagini. Autoarea este o mămică a doi copii, care povestește momentele prin care a trecut. Nu oferă sfaturi, îndemnuri. Doar povestește. Și o face atât de frumos, că am rezonat 1000% cu ceea ce spune. E exact cartea care te face să te simți bine, care îți spune: uite, femeie, mai sunt o grămadă de mame de-alde tine, care trec prim momente urâte și frumoase, NU EȘTI SINGURA căreia îi e greu! O recomand de o mie de ori! Nu va fi o pierdere de timp, cu siguranță.
Acestei cărți i-am dat nota 5 din 5. Dacă aș spune că e bună, aș greși. E genială! Și nu m-a interesat că s-ar putea să aibă unele greșeli de traducere sau că îmi va lua mai mult timp până o voi citi. Pur și simplu m-am îndrăgostit de ea de la primele pagini. Autoarea este o mămică a doi copii, care povestește momentele prin care a trecut. Nu oferă sfaturi, îndemnuri. Doar povestește. Și o face atât de frumos, că am rezonat 1000% cu ceea ce spune. E exact cartea care te face să te simți bine, care îți spune: uite, femeie, mai sunt o grămadă de mame de-alde tine, care trec prim momente urâte și frumoase, NU EȘTI SINGURA căreia îi e greu! O recomand de o mie de ori! Nu va fi o pierdere de timp, cu siguranță.
Dacă ești în căutare de cărți bune, trebuie neapărat să le citești pe astea trei. O să-ți placă! Eu, de exemplu, dup ace le-am citi, mi-am dorit să aflu și mai mult despre autoare. Astfel, pe Giovanna Fletcher am început să o urmăresc pe Instagram, iar cărți scrise de Amelie Nothomb și Elena Ferrante am de gând să mai citesc. Pentru că mi se par geniale!
Lectură plăcută!
Toate cărțile le găsești pe elefant.md.
Dacă ți-au plăcut recomandările, distribuie articolul ca să ajungă și la alți iubitori de lectură. Iar dacă citești una dintre cărți, nu uita să-mi dai și mie un tagg, ca să aflu și eu părerea ta despre ele.
Te aștept pe pagina de Facebook a blogului, acolo unde vin zilnic cu postări utile și interesante. De asemenea, mă găsești și pe Instagram, Pinterest, Goodreads, Youtube AICI și AICI și pe Facebook.
Cu drag, Anna, mama de doi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu