„Ziua în care am învățat să trăiesc” de Laurent Gounelle

 

Cum ar fi dacă într-o zi te-ar opri pe stradă o ghicitoare, ți-ar citi în palmă și ți-ar spune că o să mori? În timpul lecturării cărții „Ziua în care am învățat să trăiesc” de Laurent Gounelle m-am întrebat de multe ori acest lucru și am înțeles că nu i-aș acorda nici o atenție. Eroul principal însă nu a făcut la fel. Măcinat de acest gând, și-a luat o pauză de la toate, a mers la cel mai drag om, de la care a primit multe povețe, apoi a hotărât să-și schimbe viața și să trăiască frumos. Eu cred că nu e nevoie de astfel de momente pentru a decide să ne schimbăm, dar recunosc că vestea morții m-ar tulbura și m-ar motiva să-mi schimb și mai mult modul de trai. 

Alături de Jonathan am trăit fiecare moment, mi-am notat fiecare sfat primit de la mătușa sa, fiecare gând care l-a ajutat să devină un alt om. Iar finalul... Recunosc, nu mă așteptam la un asemenea final.
Este o carte – lecție despre fericire, pe care o recomand tuturor celor care au nevoie de puțină inspirație atunci câd pornesc în căutarea sinelui. Și da, ne putem construi singuri propria fericire!

Notițe cu creionul

• Dintre toate bătăliile pe care le dăm zilnic, oare nu este cea mai grea aceea împotriva dorințelor pe care ni le alimentăm singuri?
• Deoarece societatea e organizată de tâmpiți pentru tâmpiți, e mai bine să faci haz de necaz decât să te lamentezi și să te alegi cu vreun ulcer.
• Nu prețuim viața decât atunci când suntem pe cale s-o pierdem.
• Viețile noastre trăite în fugă ne fac deseori să-i neglijăm pe cei la care ținem.
• N-a realizat decât la sfârșitul vieții că majoritatea  problemelor lui nu fuseseră cauza, ci urmarea propriei viziuni despre lume.
• Noi, oamenii, suntem ființe complexe și natura ne ajută să înțelegem toată această bogăție interioară, pe când civilizația ne dă sentimentul de lipsă, de frustrare. Știe să ne facă să credem și să simțim că ne lipsește ceva pentru a fi fericiți. Ne interzice să ne simțim mulțumiți cu ce avem, cu ce suntem. Ne induce permanent sentimentul că suntem incompleți.
• Poți să petreci întreaga viață alergând dupa o grămadă de lucruri: dacă le cauți unde nu trebuie, nu le vei găsi niciodată.
• Creierul nostru ne îndeamnă să facem ceea ce el crede că e mai bine pentru noi. Problema e că ia decizii în funcție de felul în care trăim. Dacă îi oferi surse de mulțumire mai mult din exterior, te va împinge din ce în ce mai departe de tine.
• Cu cât te vei raporta mai mult la exterior în căutarea satisfacției, cu atât vei simți mai acut lipsa ei. Cu cât vei dori mai mult, cu atât vei fi mai puțin satisfăcut.
• Ne omorâm cu munca, fără să înțelegem că nici măcar nu avem nevoie de acel ceva dupa care alergăm de nebuni.
• Soluția majorității problemelor noastre trebuie căutate în interior.
• Uneori am impresia că ne place nu ceea ce ne spune inima, ci ceea ce ne este impus.  Suntem chiar noi cei care ne alegem îmbrăcămintea, băutura sau filmele pe care le vedem?
• Ceea ce nu ne place la ceilalți este poate ceea ce nu acceptăm la noi înșine.
• Caută mai bine divinul din tine decât diavolul din ceilalți.
• În societatea de azi, ne-am băgat în cap că totul se petrece în minte, astfel încât am pierdut legătura cu restul corpului. Nu mai prețuim decât creierul, cu neuronii lui care controlează totul. Ridicol! Află că avem neuroni și în inimă și nimeni nu spune nimic despre ei.
• Greu de privit spre interior când ți-e teamă că singurul lucru pe care-l vei găsi acolo e spaima.
• Apariția tehnologiei ne-a privat de unele dintre abilitățile cu care ne-a înzestrat natura, chiar dacă ele sunt în realitate fabuloase. S-a constatat că memoria noastră e din ce în ce mai puțin performantă de când am ales să apelăm la agendele telefonice pentru a ne aminti ce avem de făcut.
• Ochii noștri obișnuiesc să alunece peste oameni, fără să-i observe în detaliu, fără să le dea atenție.
• Când ai probleme tot timpul, nici nu le mai numești probleme. Le spui pur și simplu viață. Ciudat e când îți merge bine. Doar atunci ți se aprinde un beculeț roșu în cap și-ți spui: am o problemă.

 

Cartea o găsești pe elefant.md.

Dacă ți-a plăcut descrierea, distribuie articolul ca să afle și prietenii tăi despre „Ziua în care am învățat să trăiesc” de Laurent Gounelle.

Te aștept pe pagina de Facebook a blogului, dar să știi că mă găsești și pe Instagram, Pinterest, Youtube AICI și AICI și pe Facebook.

Cu drag, Anna, mamă de doi!