marți, 5 martie 2019

Cu copiii în vizită la Muzeul Tehnicii în aer liber al Universității Tehnice din Moldova


Dacă există o zi potrivită pentru plimbările cu familia, aceasta este duminica. De când avem copii, ne-am făcut un obicei ca ziua de duminică să fie dedicată în exclusivitate familiei. Astfel, fie stăm acasă și privim filme, ne jucăm sau citim cărți, fie mergem în vizită, fie pornim brambura prin oraș și descoperim locuri noi. Unul dintre cele mai frumoase locuri descoperite zilele astea a fost Parcul și Muzeul Tehnicii în aer liber al Universității Tehnice din Moldova.

Este un parc extraordinar, în care sunt expuse câteva sculpturi în piatră și instalații tehnice extraordinare. Copiii au rămas încântați de cei doi cai făcuți din fiare, de tramvaie, de semnele zodiacale aranjate în interiorul unui havuz, de cele două elicoptere și de observator, care era închis, din păcate, dar am promis că vom reveni neapărat. De asemenea, lui Stelian i-au plăcut mult tractoarele, unul dintre ele fiind primul tractor apărut pe meleagurile noastre, iar altul - primul tractor moldovenesc lansat în 1964, acesta fiind găsit și restaurat de către studenții UTM.

Abia aștept să vină zilele mai călduroase și să mergem din nou în parc, pentru a-l redescoperi. 












Dacă v-a plăcut recomandarea, distribuiți articolul ca să ajungă la cât mai mulți părinți dornici de a petrece timpul cu copiii descoperind locuri frumoase. Iar dacă și voi cunoașteți astfel de locuri, aștept recomandările în comentariile la acest articol.

Vă aștept pe pagina de Facebook  a blogului. Iar pe mine mă găsiți pe Instagram, Pinterest, Youtube AICI și AICI și pe Facebook.

Cu drag, Anna, mamă de doi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu