Pe Jaques Salomé l-am cunoscut la sfârșitul anului trecut, în cadrul evenimentului de lansare a cărții „Un strop de eternitate”, însă prima carte scrisă de el, pe care eu am citit-o, a fost „Mami, tati, mă auziți?”. Imediat ce am cumpărat cartea, la eveniment, am și început să o citesc. Mi-a plăcut extrem de mult, aceasta oferind sfaturi și răspunsuri la multe întrebări despre diverse situații. E ca un ghid de supraviețuire în lumea aceasta atât de pestriță.
Autorul încearcă să ne convingă ce putere magică are scrisul și cum ne poate schimba viața, cât de important este să comunicăm unii cu ceilalți pentru a trăi mai bine, să avem grijă de noi înșine, să ne permitem să visăm și să luptăm pentru îndeplinirea viselor, să alimentăm cuplul și familia cu multă dragoste și comunicare și să fim fericiți.
Un aspect important pe care-l relatează Jaques Salomé se referă la relația cu copiii noștri. Acesta explică clar: una e să fii genitor și cu totul alta, să fii părinte – o meserie extrem de dificilă, dar frumoasă. Iar școala e un loc de neocolit, prin care trebuie să treacă fiecare, aceasta având ca prim scop de a-i învăța pe copii comunicarea (sau cel puțin așa ar trebui să fie). De asemenea, autorul ne vorbește și despre adolescenți și cum ar trebui să ne comportăm cu ei în anumite situații, pentru a reuși să păstrăm acea relație frumoasă.
Notițe cu creionul
- Un jurnal intim este unul în care putem scrie de toate, fie că este vorba despre intimitatea noastră sau despre orice altceva. Lucrul cel mai anevoios este să ne mărturisim nouă înșine. Să ne asumăm riscul de a ne asculta, de a ne auzi și mai ales de a ne înțelege.
- Nu mai ezitați! Îndrăzniți să așterneți un cuvânt, apoi altul, lăsați-le să se descopere, să se îmblânzească reciproc, să intre în armonie, să facă dragoste și să nască o propoziție, două.
- A scrie este un mod de a te naște zi de zi!
- Trebuie știut că partea oarbă a comunicării este ascultarea. Nu știm să ascultăm. A asculta și a auzi presupun o capacitate de a ne decentra și de a nu raporta la noi înșine ceea ce ne spune celălalt.
- În ceea ce-i privește pe copii, nu este important ceea ce au făcut sau ceea ce nu au făcut, ci cum anume au trăit acel lucru, ce a însemnat pentru ei.
- Există o paralelă surprinzătoare între relațiile privilegiate din viața noastră și starea de sănătate pe care o avem la un moment dat. Se stabilesc astfel legături puternice între calitatea relațiilor pe care le considerăm cele mai importante și confortul nostru psihic, adică sănătatea în general.
- În ultimele decenii, părinții răspund mai ales dorințelor copiilor, uitând că rolul lor este în primul rând acela de a le satisface nevoile.
- Ființa umană are două mari nevoi: aceea de a se afirma și aceea de a fi aprobată. Or, de cele mai multe ori, sacrificăm afirmarea de sine de dragul de a fi aprobați. Afirmarea este cheia conflictelor cu sine însuși, în timp ce aprobarea este cheia conflictelor cu părinții sau cu cei apropiați.
- O femeie și un bărbat nu devin părinți doar ca urmare a faptului că au conceput sau înfiat un copil. Vor reuși sau nu să „se nască” în calitate de părinți, parcurgând mai multe etape, oferindu-și mijloacele pentru a exercita, succesiv sau simultn, unele dintre funcțiile parentale esențiale.
- Nu știu ca vre-o relație să ofere atâta entuziasm, să fie mai stimulantă și mai plină de speranță, ca aceea dintre părinți și copii. Totodată, nu știu ca vreo altă relație să pricinuiască mai multe dificultăți, neînțelegeri, încercări – câteodată chiar disperări!- ca relația dintre părinți și copii.
Recomand cartea! Mie mi-a plăcut mult, pentru că m-a făcut să văd cu alți ochi unele situații.
Dacă și tu îți dorești să o citești, să știi că o găsești la Librarius.
Dacă ți-a plăcut acest articol, distribuie-l ca să afle cât mai mulți oameni despre „Un strop de eternitate” de Jaques Salomé.
Te aștept cu un like pe pagina de Facebook a blogului. Iar pe mine mă găsești pe Instagram, Pinterest, Youtube AICI și AICI și Facebook.
Cu drag, Anna, mamă de doi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu