Un an de cancer, un an de VIAȚĂ!

A trecut un an de când copilul meu umblă prin spitale, iar eu îi sunt sprijin și alinare. A trecut aproape un an de când a fost diagnosticat cu boala de care se teme fiecare dintre noi. A trecut un an de când în mintea mea sună – CANCER, tumoare, operație. A trecut un an greu, care ne-a pus la pământ. A trecut un an de când noi am început să trăim, intens, mai frumos, mai conștienți. A trecut un an de când noi apreciem VIAȚA, cu toate bucuriile și necazurile ei.

Suntem oarecum obișnuiți să fie mereu bine, să trăim bine, să fim sănătoși. Primim toate astea de parcă le merităm din plin, fără a mulțumi pentru ele, fără a ne gândi că într-o bună zi le-am putea pierde. Iar când le pierdem, cădem.

Noi am fost disperați, distruși. Una e să fii tu bolnav și altceva e să-ți vezi copilul cu durere, să te întrebe ce are la piept și când mergeți acasă. E strașnic. E sfâșietor!

Acum, privind în urmă, nu știu cum am rezistat. Numai Dumnezeu mi-a dat putere, iar încurajările oamenilor chiar au făcut minuni. 

În această perioadă am fost invitată la evenimente, la emisiuni, să vorbesc despre lupta noastră. Am refuzat, iar motivul a fost acela că nu sunt pregătită să spun mai mult decât spun aici. Nu pot să vorbesc fără să izbucnesc în lacrimi, iar oamenii judecă asta, te privesc ca pe un slab. Nu vreau asta și nici nu voi merge vreodată să vorbesc public despre cum e să trăiești cu frică și cu durere. 

De fapt, așa e viața fiecăruia dintre noi – cu frică, cu durere, dar trebuie să o acceptăm și să mergem mai departe. Noi asta am făcut: am acceptat și acum trăim la maximum VIAȚA. Însă nu știi să prețuiești până în clipa în care pierzi...

E sfârșit de an, când toți ne facem planuri. Ce ar fi dacă ne-am dori nu case, mașini, telefoane? Ce-ar fi dacă, la acest sfârșit de an, am transmite un gând bun oamenilor mai triști ca noi. ne-am ruga pentru VIAȚĂ, ne-am dori să avem discernământ și sănătate? Nu ar fi frumos?

Asta vă doresc și asta îmi doresc!