„o noapte, Marcovici” de Ayelet Gundar-Goshen

Îmi plac mult cărțile despre perioada războiului și viața oamenilor din timpul acestuia. Cea mai recentă carte la acest subiect a fost „o noapte, Marcovici". Se citește ușor, dar pe alocuri plictisește. Mi se pare că ceea ce a spus autoarea în cele peste 400 de  pagini, putea spune în mai puține. Însă poate e doar opinia mea. Cu toate acestea, nu îmi pare rău că două jumătăți de noapte au fost rezervate lecturării acesteia. Pentru că și din ea am învățat multe, mi-am făcut notițe, am aflat detalii noi despre război. 

Cartea relatează foarte subtil momentul războiului, descriind mai amănunțit războiul din sufletele oamenilor, veșnicul război cu ei înșiși, dar și cu cei din jur. Aflat mereu în căutare, dupa o viață zbuciumată, Iacob Marcovici moare tot singur. Pentru că la urmă toți rămânem singuri, iar despre noi rămân să vorbească faptele.

Cum are loc o căsătorie aranjată, de ce jertfe sunt capabili oamenii pentru a ajunge din Europa în Țara Sfântă, cum e să ai o piele care-ți miroase întotdeauna a portocale, cât de grea e viața atunci când ești în căutarea iubirii – despre toate astea e „o noapte, Marcovici” de Ayelet Gundar-Goshen.

Notițe cu creionul

• Niciodată nu-i plăcuse să discute despre aventurile din trecut. Ce rost are să rumegi trecutul, când omul poate mușca din carnea viitorului? Pălăvrăgeala despre amintiri uzează amintirile, ca o cămașă spălată iar și iar, până când îi iese culoarea.
• Când o ființă vie îți mănâncă din palmă, nu te mai simți singur.
• O fi el un vierme, dar viermii au avantajul că pântecele istoriei n-are nici o putere asupra lor.
• Deși lumea se întorsese cu susu-n jos, Ursa Mare tot apărea pe cer exact la ora la care trebuie și în locul în care apare mereu.
• Cu cât ura mai mult omul, cu atât îndrăgea mai mult casa.
• Dar eu sper și e și asta ceva. Și poate că, dacă sper destul, dacă sper tare-tare, speranța asta se va transforma în ceva concret.
• Toți se grăbeau spre sat. Așa cum se agită caii înainte de furtună, așa cum tac păsările înainte de o calamitate naturală, tot așa presimțeau oamenii, datorită unui instinct care se dezvoltase de-a lungul generațiilor, apropiere aunui eveniment istoric. Oamenii erau parcă într-o stare de agitație nefirească.
• În timp ce Zeev Feinberg număra iar și iar degetele lui Iair, alții numărau gloanțele din raniță. În timp ce îi storcea suc roșu din sâmburi de granată, alții de antrenau să arunce alt fel de granate, din acelea care descompun omul în sâmburi.
• Una e să strălucești datorită privirilor bărbaților, dar cu totul alta ca strălucirea să se datoreze propriei tale voințe.
• Ce păcat că oamenii s-au obișnuit să primească scrisori în care totul e spus. Ce bine ar fi să primească scrisori în care să nu scrie nimic, căci cititorul ar putea să ghicească tot.
• Un om care nu știe să trăiască nu prea știe nici să moară.
• Uneori un om distrus are nevoie doar de atingerea mâinii altui om pe umăr.
• Scrisorile care nu ajung la destinatar sunt de parcă nu au fost niciodată scrise.

Chiar dacă la început plictisește, pe parcursul lecturii nu vei mai dori s-o lași din mână.

Eu am împrumutat cartea de la bibliotecă, dar tu o găsești pe elefant.md. O recomand!

Dacă ți-a plăcut această recomandare, distribuie articolul ca să afle și alții despre cartea „o noapte, Marcovici” de Ayelet Gundar-Goshen.

Te aștept cu un like pe pagina de Facebook a blogului. Iar pe mine mă găsești pe Instagram, Pinterest, Youtube și Facebook.

Cu drag, Anna, mamă de doi!