marți, 30 ianuarie 2018

Am găsit crema perfectă pentru mâinile crăpate de frig și ger (P)


Chiar dacă sunt născută iarna, niciodată nu mi-a plăcut acest anotimp. Sigur, îmi plac sărbătorile, îmi place zăpada și momentele când stau sub plapumă, cu o cană de ceai în mână și privind pe geam ninsoarea, dar nu-mi place gerul și frigul. 

De când mă țin minte am avut pielea mâinilor crăpată și inestetică anume în timpul iernii, iar acum, când am copii mici și stau mult cu mâinile în apă, situația e și mai gravă. Am încercat diverse uleiuri și creme, care au avut efect atât timp cât le aplicam de foarte multe ori pe zi. Chiar și așa, îmi lăsau pielea lipicioasă și o simțeam încărcată, de parcă aveam tone de creme puse pe ea. La un moment dat renunțasem să le mai folosesc și îmi aplicam pe mâini ulei de măsline. Era bine dacă nu lăsam pete pe hainele de care mă atingeam...

În această iarnă am descoperit crema care mă ajută să am pielea mâinilor netedă și frumoasă. De fapt, nu e vorba doar de o cremă, ci chiar de două.

Cum îmi îngrijesc mâinile în timpul iernii
Seara, înainte de culcare, țin mâinile timp de 5 minute în apă călduță, apoi aplic ulei de cocos. Las cam 5 minute, dupa care aplic un strat de gel din Dermo-gelul Multiactiv de la Equilibra. Dimineața am o piele moale și catifelată, însă nu își păstrează acest aspect pe parcursul întregii zile, motiv pentru care trebuie să aplic o altă cremă de la Equilibra, al cărei efect l-am simțit din primele zile - Cremă de mâini și unghii, pe care o folosesc de 2-3 ori pe zi, însă îmi place că nu lasă deloc acea senzație de piele unsuroasă și grea.

Astfel am obținut formula perfectă pentru a avea pielea mâinilor hidratată, moale și fără crăpături.

Extra Aloe Dermo-gel Multiactiv de la Equilibra
Extra Aloe Dermo-gel este obținut prin intermediul prelucrării la rece a frunzelor de Aloe Vera, conținând 98% din această plantă. Acesta are o acțiune echilibrantă și calmantă asupra pielii, ajutând-o în toate cazurile de boli: înroșire, riduri, arsuri solare, inflamarea gingiilor, picioare obosite, roșeață de la transpirație sau epilare. Nu conține parfum, uleiuri sau parabeni, fiind ideală și pentru pielea sănătoasă, căci o hrănește, împrospătează și revigorează.


Cremă de mâini și unghii de la Equilibra
Crema de mâini Equilibra conține o cantitate mare de aloe vera (40%). Aceasta oferă hidratare și calmare pielii mâinilor și unghiilor, are un parfum delicat, nu conține alergeni, se absoarbe rapid și nu este grasă. De asemenea, nu conține parafină și uleiuri minerale, ci doar ingrediente de origine naturală. 


Tu cum ai grijă de pielea mâinilor în timpul iernii? Ce măști, creme sau geluri folosești?

Pentru a vedea și alte recomandări, te invit să dai un like paginii de Facebook a blogului, dar și să mă urmărești pe Pinterest și Instagram, unde vin cu multe idei de jocuri și activități pentru copii, recenzii de carte, rețete delicioase și recomandări de călătorie.

Sursa foto - Unsplash

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu