Pentru noi toţi, iarna nu este numai anotimpul zăpezii şi al frigului, ci şi acela al bucuriilor prilejuite de atâtea datini şi obiceiuri legate de multitudinea de sărbători creştine.
Îmi amintesc cu drag şi dor de
iernile copilăriei mele, petrecute în satul natal. Atunci când se aşterne iarna peste ţărişoara noastră, îmi
apar în faţă după-amiezile în care mergeam împreună cu mama şi fratele meu la biserică, iar fulgii
cădeau leneşi peste amurg. Iar seara, dupa vecernie, când ne întorceam acasă,
tata ne aştepta cu grâu fiert cu miere. De ce grâu fiert? Pentru că familia mea
ţinea (şi mai ţine) posturile cu mare grijă, iar a mânca grâu fiert nu este
nicidecum o dovadă a lipsurilor, atât timp cât toată familia stă fericită în
jurul mesei.
Sărbătorile de iarnă începeau în
familia mea la Sfântul Andrei, atunci când părinţii aduceau în casă un brăduţ
pe care noi, copiii, îl împodobeam cu mare grijă şi satisfacţie. Anume la
Sfântul Andrei începeau pregătirile pentru Naşterea Domnului – de Sfântul
Andrei mergeam cu toată familia la biserică pentru a primi Sfânta Împărtăşanie,
de Sfântul Andrei mama ne povestea în fiecare an viaţa Sfântului şi nu uita
niciodată să ne amintească că el e cel care a încreştinat ţara noastră. Tot la
această sărbătoare ne aminteam şi colindele pe care le repetam în fiecare zi
pentru ca nu cumva să le uităm până în noaptea de Crăciun…
Cu mare nerăbdare aşteptam
sărbătoarea Sfântului Nicolae, când ne pregăteam papuceii pentru ca sfântul să
ne aducă cadouri. De fiecare dată găseam în cizmuliţe câte o pungă cu bomboane.
Şi de fiecare dată o întrebam pe mama de
ce sfântul nu ne dă şi nouă mai multe cadouri. Mama ne răspundea cu
înţelepciune: „Sfântul Nicolae duce cadouri mai mari copiilor care sunt singuri
şi nu mai au frăţiori, iar voi, pentru
că sunteţi 4 copii, sunteţi foarte bogaţi avându-vă unul pe celălalt”. Abia
acum înţeleg câtă dreptate avea mama!
De mică am îndrăgit
Sărbătoarea Crăciunului. În ajun mama cocea crăciuneii pe care îi punea
alături de icoană şi îi păstra până primăvara, când tata începea muncile în
câmp. În copilărie, deosebită era şi noaptea Naşterii Domnului. Chiar mică încă
fiind insistam să merg şi eu la biserică pentru a cânta împreună cu corul de
copii colinde pentru creştinii care îşi petreceau Noaptea Sfântă la biserică.
Dimineaţa, eu şi fraţii mei, ne primeam mult aşteptatele cadouri de la Moş
Crăciun.Crăciunul reprezenta motiv de bucurie pentru întreaga familie, prilej
prin care toţi cei dragi ne adunam în jurul bradului, ciocneam un pahar de vin
în cinstea Naşterii Domnului şi ascultam colinde.
Cu multă nerăbdare aşteptam
ajunul Sfântului Vasile, Anul Nou pe stil vechi. În satul natal există un
obicei frumos – seara copiii merg cu
uratul, pentru a ura gazdei un an nou fericit şi îmbelşugat, iar în schimb primesc
colăcei şi nuci. A doua zi, cei mai mărunţei merg din casă-n casă cu semănatul,
fiind răsplătiţi cu bomboane şi covrigi.
O adevărată sărbătoare pentru
familia noastră era şi Boteaza. În această zi părinţii mei mergeau la biserică
pentru a asculta slujba divină şi a aduce acasă agheazmă. Eu şi fraţii mei,.
chiar dacă mergeam la şcoală, în acea zi nu mâncam nimic, pentru ca atunci când
vom veni acasă să gustăm din apa sfinţită. Tot în ziua Botezei, după ce ne
pregăteam temele pentru acasă, despodobeam bradul, iar mama avea grijă să ne
mai pună sub cetini câte ceva dulce.
Acum, dupa ani buni de când nu
mai împodobim bradul împreună, nu mai cântăm colinde şi nu mai mergem la
biserică, mă bucur că părinţii mei nu au uitat aceste obiceiuri frumoase, ci le
repetă cu fraţii mei mai mici. La rândul meu, încerc să transmit și copiilor
mei aceste frumoase obiceiuri. Astfel, Hristos se naşte an de an şi în familia
noastră…
Vin sărbători! Lăsaţi deoparte
ura,
Închideţi răutatea-n labirint,
Aprindeţi candela iubirii,
Beţi liniştea-n pahare de argint!
Sursa foto – Unsplash
Am scris acest text în anul 2012
pentru Portalul Ortodox.md, dar este la fel de actual și azi.
Te invit să dai un like paginii de Facebook a blogului, pentru a fi la curent cu noile articole, dar și
să mă urmărești pe Instagram și Pinterest, unde vin cu multe idei de jocuri
pentru copii, cărți de citit, locuri de vizitat, recomandări de produse și
rețete delicioase.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu