marți, 4 aprilie 2017

Vine Paștele! Coroniță decorativă meșterită împreună cu cei mici


Eu sunt prinsă de-a binelea în această febră a pregătirilor pentru  Învierea Domnului. Observ, pe zi ce trece, că și copiii mei mă susțin și confecționăm împreună diverse decorațiuni tematice. Bineînțeles, meșterim multe lucrușoare, dar azi vreau să îți prezint ultimul nostru proiect. Timp de două zile am lucrat la el, cot la cot, iar rezultatul, trebuie să recunosc, ne place mult. 

În prima zi de proiect am decupat cu Cecilia și Stelian ouă și iepurași, pe care i-am colorat dupa bunul nostru plac. Iar azi am meșterit coronița. A fost foarte distractiv.

Materiale necesare
Pentru a face astfel de coronițe ai nevoie doar de imaginație, căci absolut toate materialele necesare le găsești prin casă. Noi am folosit:

  • Ouă și iepurași din hârtie
  • O bază din carton
  • Ramură de salcie
  • Flori și fluturi din hârtie gumată
  • Pistol cu clei fierbinte
Cum se confecționează

  • Astfel de coronițe se meșteresc extrem de simplu.
  • Pentru început, cum explicam și mai sus, am decupat ouă și iepurași, pe care i-am colorat.
  • Din carton am decupat o bază pentru coroniță.
  • Cu ajutorul unui pistol cu clei fierbinte, am lipit ramura de salcie și celelalte decorațiuni.
  • Iar la final, am lipit un sistem de agățare și am prins coronița la ușa de la intrare.

Alte idei de coronițe decorative găsești AICI.

Spor la muncă!

Pentru a vedea și alte idei de activități pe care le poți face cu cei mici, nu ezita să dai un like paginii de Facebook a blogului!