Prima săptămână înainte de Postul Mare (care în acest an începe pe data de
27 februarie) este numită Săptămâna Albă. Timp de 7 zile Biserica permite
consumul de ouă, lapte, brânză și pește. La ruși, în această săptămână este
marcată Maslenița și se mănâncă în fiecare zi clătite. Și la noi, în această
perioadă, gospodinele se întrec la făcut clătite.
***
Când ai copii mici, cărora adoră bucatele gustoase, timpul petrecut la
bucătărie e o adevărată provocare. Pentru că-mi place să-i surprind pe cei mici
(dar și pe soț, care preferă dulcele), am început pregătirile pentru Masleniță
încă de săptămâna trecută. Astfel, pentru copii, clătitele au fost nu doar bune
de mâncat, ci și potrivite pentru a face o nouă activitate.
Înainte de a începe activitatea, am copt clătitele, am mâncat din ele până
când ne-am săturat (cu gem, ciocolată sau orice altă umplutură preferați), apoi
am purces la joacă, cu restul clătitelor care ne-au rămas.
Materiale necesare
Pentru activitatea „La clătite, înainte!”, căci așa ne place nouă să-i
spunem, vei avea nevoie de: copii (cu cât mai mulți, cu atât mai interesant e),
clătite (cu cât mai multe, cu atât mai bine), forme (noi am folosit formele
pentru biscuiți).
Ce trebuie să faci
- Dă-le copiilor clătite, în număr egal, căci altfel se vor certa (ai mei așa fac),
- Împrăștie formele pe masă,
- Lasă-i pe cei mici să decupeze clătitele cu ajutorul formelor,
- La final, admiră-le opera, faceți o expoziție pe farfurie, având grijă să pui la mijlocul acesteia umplutura lor preferată.
- Mâncați-le cu plăcere!
- Opțional, în dependență de ce au decupat copiii, îndeamnă-i să deseneze ochi, gură sau chiar urechi, folosind ciocolată sau gem.
- Nu uita să-i lauzi!
Această activitate a făcut-o o altă mămică, autoarea blogului CopilăriaMămicilor. Ce i-a reușit ei și micuței Lia, vezi AICI.
***
Rețeta clătitelor o găsești în imaginea de mai jos.
Pentru a vedea și alte activități/jocuri pe care le voi propune în
postările viitoare, abonează-te la Pagina de Facebook a Blogului!





