Povesteam în articolul anterior că, de când Cecilia merge la grădiniță, mă
văd nevoită să inventez diverse jocuri pentru a-l ține ocupat pe Stelian. Și
asta pentru că el singur nu se joacă niciodată sau, dacă o face, durează foarte
puțin. În plus, se plictisește foarte repede de mașinuțe, constructor, cuburi,
popice, mingi sau orice alte jucării pe care Cecilia, de exemplu, le adoră. Dar
e absolut normal să aibă preferințe diferite.
De azi am hotărât să îl învăț pe Stelian să se îmbrace/dezbrace singur. Am
început cu încălțatul și descălțatul șosetelor. Absolut tot ce încerc să îl
învăț, o fac în formă de joc, astfel încât ușor și distractiv să însușească anumite deprinderi și abilități.
Astfel, pentru început, i-am dat mai multe șosete împerecheate, pe care
le-am desperecheat împreună, dupa care iar am încercat să le împerechem.
Evident, le încurcă cu locul, nu face diferența între ele, dar cu timpul se
învață.
Dupa ce s-a plictisit de această activitate, am încercat să încălțăm cu
șosete o jucărie. El a fost încântat să o vadă pe Minnie Mouse încălțată
astfel.
Iar la final, i-am artătat cum trebuie să se încalțe el, explicându-i
fiecare pas, apoi l-am lăsat singur s-o facă. Trebuie să recunosc: nu se
pricepe deloc, dar exersând în fiecare zi, sunt sigură că va reuși să încalțe
singur șosetele. La descălțat se pricepe încă de când a început a sta pe
funduleț, dar cred că asta e caracteristic tuturor copiilor.
Această activitate, care este mai mult un joc, contribuie la dezvoltarea
motricității copilului și la o mai bună coordonare a mâinilor și piciorușelor.
Nu ezitați să vă provocați și voi copilul să se încalțe/descalțe,
îmbrace/dezbrace singur. În cazul în care sunt mai măricei, e chiar vesel să-i
vezi cum încearcă să descheie nasturi sau să încheie un fermoar. ”Mama, eu
singuă. Eu pot”, spune Cecilia.






Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu