joi, 7 iulie 2016

Cumpără-l pe DoDo și ajută la reabilitarea unui copil abuzat!

Trebuie să recunoaștem, mulți dintre noi sau chiar majoritatea, am fost abuzați atunci când eram mici. Da, abuz înseamnă și palma dată la funduleț, și tonalitatea vocii ridicată, și trasul fetițelor de cosițe, și trasul băiețeilor de ureche, și acel ”să vezi ce-ți fac eu ție”, și, și, și... Iar noi, copiii anilor 80 – 90, am avut din plin parte de așa ceva.

Statisticile arată că, în Republica Moldova, numărul copiilor abuzați este în continuă creștere. Până în prezent, Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii a înregistrat  peste 3 mii de cazuri de abuz, dar numărul acestora este mult mai mare.


Absolut toți copiii abuzați rămân cu consecințe negative pentru toată viața, deși puțini recunosc acest lucru.
Pentru a ajuta acești copii să facă față situației în care s-au pomenit, să primească asistență psihologică, CNPAC a lansat o campanie de colectare a fondurilor pentru reabilitarea victimelor abuzului fizic, emoțional și sexual.  Astfel, a fost creată jucăria DoDo care, fiind achiziționată la un preț  de 600 de lei, va contribui la crearea unei copilării fericite a copiilor nedreptățiți.

Cine este DoDo?
DoDo este un hipopotam-jucărie. Pentru că este bun şi prietenos, s-a implicat în susţinerea copiilor abuzaţi. Numele jucăriei este oferit de copiii de 3-4 anişori, dintr-o grădiniţă din Chişinău. 


Cum poți face rost de un DoDo? 
Pentru a face rost de un DoDo ai nevoie de 600 de lei, pe care să-i achiți prin transfer bancar, prin Paypal sau la oficiul CNPAC. Locuitorilor Chișinăului jucăria le va fi livrată la locul de muncă sau la domiciliu.


Mai multe detalii despre această campanie găsești aici sau aici.

Cumpără o jucărie DoDo și contribuie la reabilitarea unui copil abuzat!