duminică, 5 iunie 2016

Întâlnire de suflet cu Corina Dascălu: detoxifierea în pași simpli

Duminica trecută am avut parte de un sfârșit de weekend deosebit. Împreună cu soțul meu, am participat la ”Tucano Healthy Lifestyle: Viața după Detoxifiere”, seminar susținut de Corina Dascălu, Health Coach & Fondatoarea Programelor Detox Delivery. A fost mai degrabă o discuție de suflet, în cadrul căreia Corina a împărtășit din experiența sa de vegetariană, dar a oferit și sfaturi utile celor prezenți. 


Am avut nevoie de o săptămână pentru a scrie această relatare. Pentru că timp de 7 zile am aplicat în practică unele îndemnuri de-ale Corinei și anume:

1.În fiecare dimineață beți apă pură!
Timp de 7 zile, în fiecare dimineață, imediat ce mă trezeam, beam câte un pahar de apă cu suc de lămâie. Apoi făceam celelalte activități.  

Combinația de apă cu lămâie ajută tranzitul intestinal. Lămâia nu doar stimulează ficatul, dar și contribuie la eliminarea toxinelor din organism.


2.Consumați cât mai multe salate!
Mai ales acum, că e perioada frctelor, legumelor și verdețurilor, e păcat să nu le consumăm. Pe masa noastră, în aceste 7 zile, salatele au fost nelipsite. Și, dupa cum a menționat Corina, nu e nevoie de multe ingrediente pentru a prepara o salată gustoasă. 3-4 produse sunt suficiente!

În familia noastră se mănâncă foarte multe murături, chiar și vara. Dar timp de o săptămână am renunțat la ele și, culmea, nu ni s-a întâmplat nimic rău :)  Din contra, ne simțim foarte bine, mult mai ușori și plini de energie.



3.Mâncați până la apusul soarelui!
Ultima masă ar trebui să fie până la apusul soarelui. Dupa asta, consumați ceai sau apă. Dupa câteva încercări de a renunța la mesele de la ore târzii, vă veți obișnui. Pentru noi, dar mai ales pentru mine, a fost greu, întrucât alăpez și simțeam permanent nevoia de a ronțăi ceva, dar cu multă voință, se rezolvă. Credeți-mă!



4.Când vă doare capul, beți apă!
Iar asta chiar funcționează! De obicei, când mă durea capul, iar asta se întâmpla foarte des, luam câte o pastilă de Citramon. În această săptămână am avut de câteva ori dureri de cap și ce credeți că m-a ajutat?  Exact! Un pahar cu apă.  Dupa maximum 10 minute, durerea dispărea.


Mare lucru, veți spune, știam despre toate acestea! Și eu știam, dar nu aplicam în practică. Posibil că aveam nevoie de  motivație în plus, de o persoană care să mă convingă că alimentația corectă, plus sportul și gândirea pozitivă, are doar beneficii. Iar această persoană a fost Corina Dascălu, a cărei sfaturi și lecții nu le voi uita niciodată.

Mai multe detalii despre proiectul Corinei aflați de aici.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu