Am spus și cu alte ocazii că nu prea îmi plac biografiile. Dar nu știu cum se face că în ultimul timp anume peste așa fel de cărți dau: ”Memoriile unei gheișe”, ”Aventurile intime ale unei prostituate de lux londoneze”, ”Jurnalul Annei Frank”, ”Flori pentru Algernon”. Și fiecare dintre acestea m-a cucerit!
Recent, am finisat lecturarea cărții ”Flori pentru Algernon” de Daniel
Keyes, dar am avut nevoie de timp pentru a începe să scriu o recenzie. De ce?
Pentru că finalul m-a copleșit și mi-a trebuit o perioadă pentru a trece încă o dată cartea prin minte
și a analiza toate detaliile.
”Flori pentru Algernon” relatează istoria unui tânăr, la început era
înapoiat mental, dar prin intervenția mai multor specialiști, care i-au făcut o
operație, acesta a devenit foarte
deștept. Însă, pentru că setea de cunoaștere îl suprasolicita, la scurt timp a
revenit la starea inițială. Modelul dupa care s-au condus medicii specialiști
atunci când au făcut cercetări asupra eroului principal din carte, a fost șoarecele
Algernon. Acesta a murit din aceeași cauză – suprasolicitare intelectuală.
Pentru mine finalul a fost unul neașteptat. Chiar dacă înțelegeam că pentru personajul principal nu se mai poate
face nimic, totuși speram ca măcar la ultima pagină să se întâmple o minune.
Dar nu s-a întâmplat. De ce? Aflați dacă veți citi cartea.
Cum aș fi procedat eu dacă aș fi fost în locul eroului principal?
- Nu aș fi renunțat la dragoste. Aceasta te înalță și îți dă puteri, dar el a ales singurătatea, despărțirea de femeia iubită și depășirea suferințelor de unul singur.
- Aș fi luptat mai mult. Însă el s-a dat bătut și a renunțat la tot – la familie, prieteni, cunoscuți, alegând să meargă într-un azil.
- Aș fi rămas în lume, astfel mărindu-mi șansele de a înainta intelectual sau măcar de a mă menține. El a ales azilul pentru oameni înapoiați mental, unde va fi tratat ca un copil lipsit de personalitate.
Pe parcursul lecturii m-am amuzat, m-am revoltat, iar la final – am plâns.
Lectură plăcută!