Odată ce ne
scresc copiii, cu siguranță îi vom duce nu doar la teatru sau la film, ci și la
concerte. Dar cum ar trebui să ne comportăm înainte de începere, în timpul și
la finalul acestuia? Citiți mai jos câteva reguli. Să învățăm copiii de mici
bunele maniere, căci le va prinde bine în viață!
·
În sălile de
concert doamna poate veni în rochie de după-amiază sau în orice altă ținută
îngrijită. Barbatul - haină închisă, cu pantalon asortat sau în costum închis.
·
Ne vom îmbrăca
îngrijit, dar fără să pierdem atâta timp încât să întârziem. Dimpotrivă, în
aceste cazuri, exactitatea este într-adevar politețea regilor. Dacă totuși am
întârziat, este nepoliticos să ne croim drum printre spectatori după ce a
început spectacolul. Așteptăm sfârșitul unei părți simfonice, după ușă, pentru
a nu tulbura sala și numai după aceea ne căutam locul.
·
În sălile de
concert sau de conferințe, bărbatul va merge înainte pentru a o scuti pe
partenera sa de contactul cu primele priviri curioase.
·
Dacă se poate
tolera, în mod excepțional, la restaurant sau la cinema, să-ți iei hainele cu
tine, acest lucru este absolut interzis la teatru sau la concert. Bărbatul își
lăsa la vestiar pălăria, mănușile și paltonul, dupa ce a ajutat-o pe doamnă.
·
Dacă partenera
își corectează toaleta în fața onglinzii din vestiar, bărbatul rămâne discret
puțin în urma sau alături. Poate profita de acest timp pentru a răsfoi
programul pe care și l-a procurat. Este neplăcut să-l împrumuți pe al vecinului
și mai neplăcut este să-l citești pe deasupra umărului său.
·
În sală și pe
rândul de scaune, bărbatul trece în față. Ar trebui să se înțeleagă de la sine
că treci prin fața spectatorilor care s-au ridicat. Să rămâi pe scaun în acest
caz este nepoliticos, iar cel ce se îndreaptă spre locul său trece cu fața la
cei ridicați și nu cu spatele.
·
Bărbatul lasă
doamnei locul cel mai bun, cel de unde se vede mai bine scena, chiar dacă acest
loc este la stânga sa.
·
Este de neconceput să mănânci
sau să comentezi în timpul concertului.
·
La concert, nu vei urmări
ritmul muzicii dând din cap, din mână
sau din picioare și în nici un caz nu vei fredona melodia în timp ce o
interpretează orchestra.
·
Dacă doamna care însoțește un
bărbat nu vrea să meargă la bar sau în foaierul pentru fumat, acesta va trebui
doar să caute eventual răcoritoare și să se abțină de la
fumat.
·
Una dintre cele mai mari
grosolănii este să părăsim sala înainte de sfârșitul spectacolului și să ne
pregătim de plecare în timpul ultimei scene sau fraze melodice, sub pretextul
de a câștiga câteva clipe în plus la vestiar. Această regulă e valabilă și
pentru aplauzele datorate artiștilor. O persoană bine crescută își va face o
datorie din a răspunde strădaniilor artiștilor prin aplauze și nu le va
întrerupe pentru a se întoarce acasă cu câteva minute mai devreme. Cealaltă
extremă, de a face un solo de aplauze dupa încetarea lor, este de asemenea de
prost gust.
·
Atunci , cînd trebuie să
aplaudăm? Într-o sală de concert - la intrarea dirijorului sau a solistului. În
schimb, vei face o gafă dacă vei aplauda la sfârșitul unei mișcări simfonice.
Simfonia are de obicei patru părți și se aplaudă numai la sfârșit. Dacă avem de
a face cu un ciclu de lieduri aplaudăm la sfârșitul ultimului dintre ele. Nu se
aplaudă niciodată într-o biserică.
·
Numai marilor artiști li se
oferă sau li se aruncă flori.
·
Nu se manifestă dezaprobarea
față de un spectacol prin fluierături, mai ales în timpul desfășurării lui.
Anna
Casian-Musteață
Foto - google.com
Foto - google.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu