duminică, 12 ianuarie 2014

Bloguri de citit cu bebelușul în brațe. La miez de noapte!


Era unul prin România care nu dormea vara, dar eu aici, la marginea asta de plai moldav, nu dorm nopțile. Asta datorită boțului de viață care mă ține trează o bucată bună de noapte.  Cam până la ora 2, iar uneori, dacă ceva nu îi convine, poate să adoarmă chiar și la 3 – 4.

Eu ce aș putea face în tot acest timp? Îi cânt, îi spun poezii, facem împreună gimnastică, îi fac masaj, dar la un moment dat se plictisește și ea, și eu, însă moșul cela cu somnul întârzie să-i vină pe la gene. Astfel, am ajuns cu ea la o înțelegere: să mă lase să citesc pe blogurile și siteurile mele preferate, iar eu o țin în brațe cât o vrea. Și iată că se ține de cuvânt. Stă pitită în brațele mele sugându-și pumnișorul, iar eu citesc liniștită, la lumina lămpii, ceea ce îmi place.

Uneori, când mi se pare că a adormit de-a binelea și mă gândesc s-o culc în pătuțul ei, hop! simt cum doi ochișori se uită curioși la mine, poate – poate i-oi atrage atenția. Iar eu îi zâmbesc. Zâmbește și ea, apoi iar adoarme. Și tot așa, până când adoarme strâns de poți să tai lemne lângă ea.  

Ea doarme. Eu nu mai pot adormi. Până când vine Moș Ene și pe la genele mele mai am nevoie de încă vre-o jumătate de oră. În acest timp iar citesc. Iată așa, mi-am creat o listă cu blogurile/ siteurile  din care savurez în fiecare noapte. Dacă nu sunt articole noi, le recitesc pe cele mai vechi.

Vă recomand și vouă aceste bloguri. Numai bune de citit dupa miezul nopții! Mai ales când stați cu bebelușul în brațe.

  1. alobebe.md
  2. tarancutavesela.md
  3. blogdevineri.wordpress.com
  4. veryhappyblog.com
  5. iuliabrad.wordpress.com
  6. eulmeu.net
  7. anastasia-popescu.blogspot.com
  8. thessmart.com
  9. ana.ciorici.com
  10. anairina.com
  11. irinab.com
  12. axlandra.wordpress.com
  13. lilianapopusoiconfidential.wordpress.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu