Odată cu nașterea bebelușului vin și
nopțile albe, nopțile când tu adormi cu copilașul pe brațe, dar el încă nu
doarme și vrea să îi citești, să îi spui poezii, să îi cânți sau pur și simplu
să îi vorbești câte-n lună și-n stele. Acum, de exemplu, e ora 2, deja trecut
de-a binelea de miezul nopții, dar micuța noastră are chef de joacă. Se pare că
a cam încurcat ziua cu noaptea, iar mie nu îmi rămâne decât să mă conformez
regimului ei.
Dupa o zi grea, trezită de la ora 3,
legănând apoi bebelușa care se trezea din 5 în 5 minute și asta până dimineața,
apoi toată ziua stând cu ea în brațe și încercând să-i potolesc plânsul interminabil,
mă întreb acum de unde mai am puteri să stau cu ea până la ora asta atât de târzie.
Dar puterile apar așa, din senin, PENTRU CĂ EȘTI MAMĂ și știi că TREBUIE să ai
grijă de copilul tău, să îi descoperi și să îi îndeplinești nevoile pe care
încă nu ți le poate spune. Chiar dacă uneori răbdarea e la limite și îți pare
că gata-gata, te dai bătută, copila îți zâmbește și capeți noi puteri. Și tot așa
zi de zi, sau mai bine spus: tot așa de la un miez de noapte la altul...
Niciodată nu mi-am imaginat că e atât de
greu să fii mamă. Da, e greu, dar e nebunește de frumos!
Uneori te întrebi dacă ai meritat asemenea binecuvântare, îi mulțumești lui Dumnezeu pentru boțul de viață ce ți l-a dat spre îngrijire și îl rogi să îi vegheze somnul puiului tău ca să mai poți și tu dormi măcar un pic, până când acesta începe iar a scânci, iar tu trebuie să fii la datorie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu