Colicile - durerea unui îngeraș

A adormit la mine în brațe. Dacă nu m-ar durea spatele și mâinile, jur că nu aș mai lăsa-o și aș ține-o doar la pieptul meu...

O pun încet în pătuțul său curat și colorat. Mi-e frică să nu se trezească, căci cu mare greu a adormit. Colicile ne dau bătăi de cap, dar i-am promis că în curând vor trece. Trebuie să îmi îndeplinesc promisiunea și s-o ajut cumva.

Am încercat tot felul de siropuri, dar nimic nu ajută.  Nici ceișorul de mușețel, nici masajul la burtică. Știu că dupa 3 luni aceste dureri vor trece, dar până atunci am nevoie de multă răbdare.

Acum, când ea doarme liniștită în pătuțul său, îl rog pe Doamne – Doamne să îi vegheze somnul, iar mie să îmi dea acea răbdare de care am atâta nevoie...

E atât de greu să vezi cum copilașul tău suferă, plânge, își strânge piciorușele lângă burtică, iar tu nu îl poți ajuta cu nimic. Uneori nici ținutul în brațe nu ajută. Uneori...

Ea doarme, iar eu nu mă satur s-o privesc. Râde. Așa pot râde numai îngerii. Și îl întreb pe Dumnezeu: „De ce, Doamne, un înger ar trebui să îndure atâta durere?”