Am știut că sunt însărcinată din primele săptămâni, când macar nici testul de sarcină nu putea confirma asta. Dacă la primele sarcini am aflat mult mai târziu că port o viață sub inimă, a treia sarcină a primit-o altfel corpul meu. Din primele săptămâni am avut dureri groaznice de sâni, ceea ce nu mi se mai întâmplase niciodată (nici chiar în timpul ciclului menstrual), dar tot de atunci am început să am grețuri. Nu grețuri matinale, așa cum avusesem anterior și așa cum au majoritatea viitoarelor mame, ci grețuri de după amiază. Iar asta a fost pentru mine o adevărată provocare. Una dificilă de tot, care își mai face prezența și acum, în al doilea trimestru.
Atunci când am decis că sunt gata să am al treilea copil, cea mai mare frică am avut-o de grețurile de dimineață. Acestea erau pentru mine cea mai urâtă perioadă a sarcinii, căci veneau la pachet cu voma, cunoscută majorității femeilor însărcinate. Ei bine, de data asta totul a fost diferit. Dacă dimineața era totul bine și am avut vomă de maximum 5 ori, odată ce treceam de prânz, începea coșmarul. Și spun coșmar cu toată seriozitatea. Dureri de stomac, arsuri stomacale și vomă - cam așa arăta orice după amiază.
Nu sunt genul de femeie care să se plângă la fiecare durere, însă pentru mine grețurile și reprizele de vomă din primul trimestru au fost cu durere și lacrimi. Orice aș fi mâncat - și nu mâncăm tare multe lucruri, căci unele (murături, usturoi, ceapă, pește) îmi dădeau senzația de greață doar dacă le simțeam mirosul - nimic nu-mi primea organismul și nu mă ajută nici un remediu. Am încercat multe, crede-mă. Eram gata să apelez la ajutorul unui medic, dar gândul că poate va trece, m-a ținut. Și a trecut, dar nu știu dacă m-aș mai aventura la o nouă sarcină, anume din acest motiv.
Acum, în al doilea trimestru, am rămas cu arsuri stomacale și doar uneori mai apar grețurile, însă totul e mult mai ușor. În plus, pot să mănânc mai multe și au dispărut poftele, care până acum îmi dădeau mari bătăi de cap. Mai ales soțului...
Știu, totul se uită. Probabil până în ultimele luni voi uita ce am trăit în primul trimestru, însă gândul la ceea prin ce am trecut, îmi dă încă dureri de cap și teamă. A fost o provocare grea, peste care am trecut cu bine, dar care a lăsat urme adânci în memoria mea. Sper să uit și să rămân doar cu amintirile frumoase, însă doar timpul va arăta asta.
Pentru tine cum a fost primul trimestru de sarcină? Care a fost cea mai mare provocare din acea perioadă? Îți mai amintești?
Cu postări interesante și utile, te aștept pe pagina de Facebook a blogului, dar să știi că mă mai găsești și pe Instagram, Pinterest, YouTube, Goodreads și Facebook.
Cu drag, Anna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu