E al treilea an consecutiv când țin #SeptembrieFaraZahar. Nu planificam să o fac, dar corpul meu mi-a dat singur de înțeles că o astfel de detoxifiere ar fi binevenită, având în vedere că în ultima perioadă nu rezistam tentației de a mânca permanent ceva dulce. În septembrie vreau să renunț la tot ce înseamnă zahăr. Nevoia de a mânca ceva dulce o voi potoli cu fructe, în prima parte a zilei. Dacă în ceilalți ani înlocuiam zahărul cu miere, anul acesta vreau să scot și mierea din alimentație, dar si oricare alt îndulcitor, cu excepția fructelor.
Poate nu știai, dar zahărul și mierea, deși par diferite, au structura chimică identică – sunt dizaharide formate dintr-o moleculă de glucoză și una de fructoză. Iar 1/3 linguriță de miere = 1 linguriță de zahăr. Odată înghițită și consumată ca aliment, mierea se comport exact ca zahărul.
Având deja experiența anilor trecuți, știu că nu va fi tocmai greu, însă cum nu vreau să-mi torturez organismul, dacă voi vedea că nu pot rezista, voi mânca o bucată de ciocolată neagră. Oricum, sunt pregătită să fac față provocării.
De ce vreau să țin #SeptembrieFărăZahăr?
- Îmi plac provocările. Deși întotdeauna le încep cu teama ca nu le voi duce până la capăt, îmi place senzația pe care o simt atunci când duc lupta "să mănânc-să nu mănânc".
- Mă ajută să ies din zona de comfort și să-mi testez limitele.
- Dau jos câteva kg. Idee nu am cum și de ce (de fapt, știu, dar vă las pe voi să ghiciți :)), dar atunci când nu mănânc dulce, mă simt mai energică și reușesc să slăbesc. Poate nu mult, poate nu e cine știe ce vizibil, dar eu simt și mă simt bine.
- În plus, zahărul nu face bine la sănătate. Acesta crește glicemia.
- Voi deveni mai conștientă și pe viitor nu voi mai consuma atât de mult zahăr/dulce.
Dacă ți-a plăcut articolul, distribuie-l ca să afle și prietenii tăi despre #SeptembrieFărăZahăr. Iar dacă ai avut și tu zile în care nu ai mâncat zahăr, aștept să îmi spui în comentarii cum te-ai simțit.
Pentru mai multe postări intetesante, te aștept pe pagina de Facebook a blogului, dar să știi că mă mai găsești și pe Instagram, Goodreads, Pinterest, Youtube AICI și AICI și pe Facebook.
Cu drag, Anna, mamă de doi!
Sursa foto - Pixabay
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu