„Povestea Mea” de Michelle Obama

Mie îmi plac mult memoriile, biografiile, poveștile de viață. Dacă ar fi să aleg între o carte de psihologie și o biografie, o aleg pe ultima, căci ea conține lecții și filosofii ale eroilor, toate desprinse din viață și povestite simplu, pe înțelesul cititorului. Acesta a fost unul dintre criteriile dupa care am ales să citesc cartea „Povestea mea” de Michelle Obama. În plus, atâta lume o citise și vorbise despre ea, încât nu am rezistat și mi-am cumpărat-o și eu de pe elefantmd. Am așteptat-o cu sufletul la gură și am lecturat-o la fel de repede.

Mi-am făcut notițe, m-am oprit din citit și am meditat, am plâns și am zâmbit la unele fraze, dar am încercat să intru în pielea eroinei și să trăiesc cât mai intens povestea ei. Am aflat lucruri despre care habar n-aveam, am cunoscut noi vieți, am descoperit noi oameni.

Mi-a plăcut extrem de mult și o recomand. E interesantă, e caldă, e „de la om la om”.

NOTIȚE CU CREIONUL

• Familia era lumea mea, centrul universului meu.
• Orice om de pe lumea asta, ne spuneau părinții, are un trecut pe care nu îl cunoaștem, și numai pentru asta merită tratat cu o anume indulgență.
• Părinții mei nu empatizau cu necazurile mele. În general, nu interveneau în chestiunile care nu aveau legătură cu școala, învățându-ne foarte devreme pe mine și pe fratele meu să ne rezolvăm singuri problemele.  Păreau să considere că rolul lor era să ne asculte și să ne încurajeze, între cei patru pereți ai căminului nostru.
• În copilărie, îmi descărcam aproape întotdeauna supărările cu ajutorul mamei. Când eu tunam și fulgeram despre noua profesoară, mama mă asculta liniștită, spunând din când în când lucruri de genul „Vai de mine!” sau „Chiar așa?”. Nu îmi împărtășea niciodată indignarea, dar îmi lua în serios frustrările. Dacă mama ar fi fost altcineva, ar fi reacționat politicos spunându-mi: „Du-te acolo și poartă-te cât de bine poți”. Dar ea știa să deosebească mofturile de suferința reală.
• Ca adult, îmi dau seama că, încă de la o vârstă fragedă, copiii simt când sunt disprețuiți, când adulții nu se preocupă suficient să-i ajute să învețe. Iar supărarea pe care o simt din această cauză se poate manifesta ca neascultare. Și nu e vina lor. Nu există „copii răi”. Există doar copii care încearcă să supraviețuiască în circumstanțe defavorabile.
• În viață trebuie să controlezi ceea ce poți.
• Ideea era să ne depășim condiția, să ne ridicăm cât mai sus. Era o mișcare pe care o plănuiseră și pe care o încurajau. Așteptau de la noi nu doar să fim isteți, ci să fim stăpâni pe istețimea noastră – să ne folosim de ea cu mândrie - , iar asta se vede și felul în care vorbeam.
• Eșecul există ca sentiment cu mult timp înainte să devină un fapt real. Vulnerabilitatea se combină cu neîncrederea în forțele proprii și, apoi, totul este amplificat, de multe ori cu intenție, când intervine teama.
• Se pare că aceasta este problema fundamentală care apare când îți pasă mult de ceea ce gândesc alții: te poate așeza pe o cale prestabilită – calea „Vai, ce impresionant!” – și te poate ține multă vreme acolo. Poate că te împiedică să deviezi, chiar să te gândești măcar vreodată la o abatere, întrucât tot ce ai risca să pierzi în termenii considerației altor oameni îți poate părea costisitor.
• „Ce este mai bine pentru noi?”, le-a spus Barack oamenilor din sală. Ne așezăm în lume așa cum e sau muncim pentru o lume așa cum ar trebui să fie?”.
• Lecția pe care o aveam de învățat era simplă: viața este scurtă și nu trebuie risipită.
• Dacă voiai schimbarea, nu aveai voie să stai acasă în ziua alegerilor.
• Orice grijă putea să aștepte, mă gândeam,  pentru că de acum eram noi, și noi eram fericiți. Iar fericirea părea a fi un început pentru orice.
• Dacă ar fi să pun într-un dosar toate lucrurile pe care nu ți le spune nimeni până când nu ajungi drept în mijlocul lor, aș începe cu pierderile de sarcină. Un avort spontan este o experiență care te izolează, doare și te demoralizează aproape la nivel celular.
• Când în casă apare un copil, timpul se dilată și se contractă, fără să mai țină cont de regulile obișnuite.  Uneori, o singură zi poate să pară nesfârșită, alteori, șase luni trec parcă-ntr-o clipă.
• După-amiezile petrecute împreună m-au învățat că nu există o formula ideală pentru maternitate. Nici o abordare nu putea fi considerată bună sau greșită.
• Viața este întotdeauna mai frumoasă când putem judeca totul cu măsura cordialității.
• Și copiii investesc mai mult când simt că investești în ei.
• Ca părinte, oricum controlezi doar în parte lucrurile. Copiii noștri au propriile planuri și preocupări, ceea ce îi face să nu fie prea impresionați de cele mai frumoase momente ale noastre.
• Poți să trăiești în lume așa cum este ea, dar poți și să muncești ca să creezi o lume așa cum ar trebui să fie.
• Atât de mulți dintre noi trec prin viați ascunzându-și poveștile, simțindu-se rușinați sau speriați când propria realitate nu se ridică la înălțimea vreunui ideal cunoscut…
• Nu aveam nimic sau aveam totul. Depinde din ce perspectivă vrei să privești lucrurile.
• Hai să ne invităm unii pe alții înăuntru. Poate atunci vom începem să ne temem mai puțin, să facem mai puține presupuneri greșite, să scăpăm de partizanatele și de stereotipurile care ne despart inutil.
• Copiii se trezesc în fiecare dimineață crezând în bunătatea lucrurilor, în mirajul a ceea ce ar putea să fie. Credința lor este profundă și lipsită de cinism. Le suntem datori să ne păstrăm puterea și să continuăm eforturile ca să creăm o lume mai dreaptă și mai umană. Pentru ei, trebuie să rămânem puternici și să ne păstrăm speranța, să recunoaștem că mai avem și noi de crescut.

Recomand cartea cu mare drag! Eu am cumpărat-o de pe elefant.md.

Dacă ți-a plăcut acest articol, distribuie-l ca să afle și prietenii tăi despre cartea „Povestea mea” de Michelle Obama.

Te aștept pe pagina de Facebook a blogului, acolo unde postez zilnic informații utile și interesante. Mă mai găsești și pe Instagram, Pinterest, Youtube AICI și AICI și Facebook.

Cu drag, Anna, mamă de doi!