La o margine de plai moldav, cuprins între două dealuri și un râu, se află casele satului meu. Cel mai frumos, cel mai drag, cel mai primitor. Aici ne-am născut, aici au trăit bunicii și străbunicii noștri de prin anul 1448. L-au numit Călmățui ca să însemne un râuleț care în verile secetoase seacă. Azi, potrivit datelor istorice, satul Călmățui împlinește 570 de ani de la prima atestare.
Localitatea Călmățui se enumeră printre cele mai vechi sate răzășești din lunca Prutului. Acesta este situat la 4 km pe traseul internațional Chișinău – Leușeni și la 45 km de la centrul raional Hâncești. Așezat geografic între două dealuri, satul intră în componența raionului Hîncești, mărginindu-se cu localitățile Dancu, Leușeni, Crasnoarmeiscoe.
Toți locuitorii satului cunosc legenda localității, însă azi, în zi de sărbătoare, ca omagiu pentru satul meu drag, îi scriu aici istoria, pentru a o citi și copiii mei atunci când vor dori să cunoască mai bine satul bunicilor.
CITEȘTE ȘI: „Care sunt amintirile tale din copilărie?”
„Aici, cândva, pe un deal, ne spune legenda, își avea casa o femeie bună la suflet și săritoare la nevoie. Sătenii au numit-o mama Ioana, căci unde era nevoie de ajutorul ei, numaidecât venea și toți pruncii satului erau moșiți de ea. Într-o iarnă, mama Ioana s-a ridicat în deal dupa vreascuri, dar nu s-a mai întors. Au căutat-o sătenii, dar abia primăvara, când s-au topit zăpezile, i-au găsit trupul înghețat. De atunci, a rămas de-a lungul anilor ca râpa și locul unde a trăit ea să se numească dealul Oanei.
Legenda Oanei este însoțită de legenda Dobrei, care povestește de unde vine denumirea unei alte mahale a satului – Boiereasca. Se spune că aici oamenii lucrau în via boierului, pentru a plăti boierescul prin zile de muncă. Demult nu mai crește aici vie boierească, dar localnicii așa îi spun acestei mahale – Boiereasca.
În sat există și o fântână veche, numită fântâna lui Spânu, despre care se spune că ar fi fost săpată de un locuitor care trăia în vârful dealului și care se numea Spânu. El a dat de apă rece și gustoasă, care a rămas să potolească setea oamenilor de-a lungul anilor. Dar și oamenii, ca niște gospodari buni, au îngrijit-o și au curățit-o ca s-o avem și astăzi.
Toți locuitorii satului cunosc și Râpa Suhat, care înseamnă ochi de apă, de unde izvorăsc o mulțime de izvoare cu apă cristalină”.
Dacă avem apă, avem și pâine gustoasă, coaptă cu iscusință de gospodinele satului. Aici, la sărbătorile de iarnă nu lipsesc colacii pentru urători și crăciuneii împletiți și agățați în ungher, lână icoană. Nemaipomenit de gustoși sunt cozonacii și păscuțele împletite la Paște. Eu îmi aduc aminte cu drag de sâmbetele în care tot satul mirosea a pâine coaptă, proaspăt scoasă din cuptor, a colaci și plăcinte...
Țăranii din satul meu de două ori au trăit calvarul războilui – prima dată începând cu dimineața zilei de 22 iunie 1941, când s-a început războiul, și a doua oară în zorii zilei de 25 august 1944, când s-au pomenit iarăși cu tancuri la Prut. În timpul războiului au decedat 17 locuitori ai satului.
N-au cruțat satul nici deportările staliniste, iar în Siberia au fost strămutate mai multe familii. Apoi a urmat o altă cumpănă – desproprietărirea țăranilor de pământ. Localnicii mărturisesc că nu vroiau să intre în colhoz, dar de frica deportărilor au acceptat.
De-a lungul anilor locuitorii au trecut prin multe greutăți, cea mai recentă fiind inundațiile care au avut loc în noaptea spre 27 august 1994, când șuvoaiele tulburi, adunate de pe coline pe o distanță de 28 km, au spart iazurile și au transformat valea Călmățui asemeni unui râu de munte.
La 1 mai 2000 satul Călmățui număra 507 case cu 1652 de locuitori, dintre care 315 pensionari și 894 apți de muncă. În anul 2004 numărul de localnici era de 1600.
În raza localității sunt multe locuri pitorești: iazul amenajat, pădurea Hârtopului, pădurea din lunca Prutului.râulețul Călmățui și trei râpi: Oana, Dobrea și Suhat.
De fiecare dată revin cu drag ACASĂ, în satul meu natal și îmi aduc aici copiii, pentru a cunoaște și ei locurile în care am copilărit și am început să descoper lumea. Acasă este locul unde revin de fiecare dată, unde mă așteaptă părinții, frații și sora mea. Acasă vin atunci când sunt lipsită de puteri, sătulă de tot și am nevoie de o gură de aer pentru a-mi reîncărca bateriile și a mă conecta cu oamenii și locurile dragi.
La mulți ani, ACASĂ, satul meu drag, Călmățui!
Te aștept cu un like pe pagina de Facebook a blogului. Iar pe mine mă găsești pe Instagram, Youtube, Pinterest și Facebook.
Anna,citind articolul tău ,parca mi-am văzut satul meu natal! Iti multumesc pentru emoțiile matinale!
RăspundețiȘtergere