Despre ZooClubul de la Bardar, Ialoveni, am auzit doar de bine, dar nu i-am dus pe copii niciodată acolo. În această duminică, pentru că ei își doreau tare mult să meargă la grădina zoologică, am hotărât să mergem la ZooClub, căci la Grădina Zoologică din Chișinău am avut parte de o experiență nu prea plăcută. Chiar de la intrare fost întâmpinați cu zâmbete, multe flori și verdeață, soare și căldură. Am avut parte de o experiență frumoasă și educativă, despre care vreau să îți povestesc și ție.
ZooClubul a fost creat în anul 2000, fiind o gospodărie de creștere a animalelor domestice și exotice. Inițial, aici se creșteau struți, însă pe parcursul anilor s-a dezvoltat, iar acum proprietarii dețin o colecție impresionantă de animăluțe și păsări. Copiii s-au bucurat mult că aici au putut vedea de aproape nu doar struți, ci și cai, ponei, capre, oi, alpaca, cangur, urs spălător, porci, găini, fazani, prepelițe, lebede, pamipede, cocori încoronați, iepuri, păuni, porumbei. Au avut ocazia să le mângâie și să le hrănească, deoarece la intrare, pe lângă prețul de 20 de lei, am mai achitat și 5 lei pentru o pungă cu mere și morcovi, din care au mâncat animalele.
Ne-am odihnit pe malul lacului, de unde am admirat rațele și lebedele frumoase, copiii s-au jucat în nisipieră, unde proprietarii au avut grijă să lase și câteva jucării, dar au și mâncat câte o plăcintă gustoasă, pe care am cumpărat-o de la mini-cafeneaua din curtea ZooClub-ului.
Mi-a plăcut mult că ZooClubul e amplasat într-o zonă liniștită, departe de gălăgia orașului, fiind un loc plăcut și potrivit pentru odihnă, cu multă verdeață și flori. Chiar dacă aici sunt comercializate diverse suvenire, carne și ouă, se organizează excursii și plimbări pe cai și ponei, nimeni nu te trage de mânecă să îți propună să cumperi sau să beneficiiezi de serviciile lor, ceea ce mi se pare un aspect destul de important, dacă e să compar cu situația dezastruoasă care există la acest capitol la Grădina Zoologică din Chișinău.
Îți recomand cu drag să mergi și tu cu copiii la ZooClub, pentru a avea parte de o zi liniștită, plăcută și educativă. Acesta este amplasat la 13 km de Chișinău, pe traseul Chișinău-Hîncești și e deschis zilnic între orele 09.00 – 18.00. Dacă ai și alte întrebări referitor la ZooClub, poți afla răspunsuri la numerele de telefon: 069692953 și 079573903 – administrator, 0795 97 039 - Instructor Hipism sau 079482599 – Director.
Pentru a vedea și alte recomandări, te invit să apreciezi cu un like pagina de Facebook a blogului sau să mă urmărești pe Instagram, Pinterest și Facebook, unde vin cu idei de jocuri și activități pentru copii, recenzii de carte și rețete delicioase și sănătoase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu