miercuri, 27 decembrie 2017

Cum a fost anul 2017 pentru blogul SuntMAMĂ.com


Anul 2017 mi-a adus multe evenimente frumoase, oameni deosebiți și clipe de neuitat. În 2017 blogul meu a crescut nu doar cantitativ, dar și calitativ, pentru că am muncit mai mult ca niciodată să aduc în fața voastră un conținut care să vă inspire. În acest an am scris peste 200 de articole (206), în categoriile Mame, Copii, La grădiniță, DIY, Citim, Bucătărim, Sfaturi, Interviuri, Frumusețe, Confidențe, Călătorind prin țară, Parteneriat, La o cafea cu Bloggerii, În lumea Jocului.

Am stabilit colaborări cu oameni și branduri, am participat la evenimente despre care am scris cu mare drag, am citit cărți pe care vi le-am recomandat și vouă, iar împreună am creat pe Facebook o comunitate de aproape 6 mii de persoane. Copiii mei mi-au fost și îmi sunt sursa de energie și fără ei blogul nu ar fi existat. Fără voi însă, nu aș fi ajuns până aici.

Datorită vouă blogul a fost nominalizat în lunile septembrie, octombrie și noiembrie în topul celor mai citite 20 de bloguri din Republica Moldova. În aceeași perioadă, SuntMAMĂ.com s-a regăsit pe platforma Blogtop în topul celor 19+ food-bloguridin Moldova. De asemenea, blogul a fost inclus și în topul blogurilor scrise de mămicile din Republica Moldova, realizat de Regional.md. Am scris articole pentru alte bloguri, iar unele au fost preluate de site-urile pentru mămici, fapt care poate doar să mă bucure, atât timp cât mi s-a cerut acordul și s-a respectat dreptul de autor. 

Cele mai citite 10 articole de pe blog:
  1. Cum am alăptat 2 ani și 4 luni și de ce am optat pentru înțărcarea blândă - 21540
  2. Activități cu frunze pentru copiii de 2+ ani – 11100
  3. Am cunoscut-o pe Irina Binder! Iată ce am învățat de la ea! – 11252
  4. Dragă mămică din parc! – 11398
  5. Vai, ești însărcinată? D-apoi trebuie să NU faci asta! – 7006
  6. Primul an la grădiniță: Experiența (copiilor) mămicilor-bloggere – 7843
  7. Jocuri cu tuburi de carton pentru copiii de 2+ ani - 6327
  8. Proiect DIY: Plastilină homemade – un „deliciu” pentru copii - 5600
  9. Mămăligă coaptă – gustare delicioasă pentru micii pofticioși – 5636
  10. Jocuri de Paște pentru copiii de la 1 an+ - 5969
Poate că aceste cifre par mici, însă pentru mine reprezintă o adevărată bogăție. Mă simt onorată să știu că mă citesc atâția oameni, au încredere în ceea ce scriu și se inspiră din activitățile, rețetele, ideile de călătorie și produsele pe care le recomand.

Vă mulțumesc din suflet că mi-ați fost alături și în acest an și vă invit să îmi citiți blogul și în 2018. 

Dacă nu ați făcut-o, dați un like paginii de Facebook a blogului, dar mă puteți urmări și pe Instagram și Pinterest.

Să aveți un An Nou cât mai frumos, alături de oamenii dragi vouă!

Sursa foto - Unsplash

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu