Pe Cecilia am alăptat-o până la 7 luni, dintre care ultimele două m-am chinuit să o învăț cu laptele praf. Asta pentru că eram însărcinată cu Stelian, eram foarte speriată, iar medicul mai punea și el paie pe foc, amenințându-mă că o să mi se rupă uterul (dupa prima naștere prin cezariană). Foarte, dar foarte greu mi-a fost să o văd pe Cecilia dezlipită de la sânul meu, de aceea, atunci când l-am născut pe al doilea bebe, mi-am zis că o să-l alăptez cât o vrea el. Așa am și făcut!
Gura lumii, sfaturi
și ochi curioși
Până la un anișor al
lui Stelian, totul bine și frumos. Dupa un an, s-au început întrebările: da
poate-i ajunge, da nu-i mai da atâta sân, da tu nu vezi că dacă-i dai sân nu
vrea altceva să mănânce, da poate..., da gata... Nu a fost gata, pentru că eu
l-am alăptat fix 2 ani și 4 luni. Mult, ar spune unii. Suficient, spun eu.
L-am alăptat pe unde
am apucat; în casă, pe pat, pe jos, din picioare, în brațe, în transport public,
în parc, în cafenea. Evident, discret, fără sâni la vedere. Pe lângă faptul că toți știu cum e mai bine pentru copilul tău, tot acești toți te privesc cu ochi
mirați atunci când văd că alăptezi un copil mai mare de 1 anișor, de parcă ai
face ceva nepermis.
Mi-a fost greu să-l
alăptez până la această vârstă din simplul motiv că toți mă presau cu da poate
gata, da-i ajunge, da-i mare deja, da te chinuie, da, da, da... În rest, nu am
avut nici un discomfort de la faptul că
i-am oferit sânul mai mult de 2 ani. Din contra, simt că a fost cea mai
frumoasă perioadă de conectare dintre noi doi, iar laptele și dragostea mea de
mamă sunt cele mai deosebite două lucruri pe care eu am putut/pot să i le ofer
copilului meu.
Încetarea alăptării:
bruscă sau blândă?
Cam de pe la 2 ani am
înțeles ambii că e timpul să spunem STOP ALĂPTĂRII. Deja toată noaptea stătea
la sân, eu nu mă odihneam bine, motiv din care dimineața mă trezeam mai obosită
decât atunci când m-am culcat, iar toată ziua eram un ghem de nervi. Ziua la
fel, nu vroia să mănânce altceva decât sân și cum mă vedea că mă așez pe pat,
imediat venea și cerea țâțică. Astfel,
de la Crăciun am hotărât că îl înțarc. Dar nu așa cum mă învățau bunicile, ci
așa cum știam eu, ca o mămică bine informată. Nu am spus nimănui de decizia mea
(căci, conform babelor, dacă spui că îl înțarci, gata, mai mult nu mai trebuie
să-i oferi sânul, că... bla, bla, bla...), dar treptat am început să-i
înlocuiesc insistent sânul cu mâncarea obișnuită. Evident, la început protesta
și cerea tot țâțică, dar cu timpul a înțeles că trebuie să mai mănânce și
altceva decât lapte de mămică și a acceptat.
Până la Paște am ajuns ca timp de aproape o lună să mănânce sân doar la
somnul de seară și la cel de amiază. Noaptea însă, mânca atât cât vroia. Și
aici din nou era cam greu pentru mine. Iar nesomn, iar nervi și stres.
Noaptea de 6 spre 7
mai 2017 a fost ultima în care Stelian a
mâncat lapte de mămică. Decizia am luat-o în acea dimineață, dupa o noapte
nedormită, când am plecat la serviciu, iar seara, când am revenit, nu i-am mai
oferit sânul. Foarte, dar foarte mult m-a ajutat și Cecilia. Ea îi tot spunea
că mama are buba, că țâțica e stricată și e pentru alt bebeluș. Se pare că
surioara a avut o mai mare influență, căci mai mult nu a mai cerut sân.
Am ales să înțarc
plând, treptat, pentru a nu-l stresa nici pe el, nici pe mine. Înțărcarea
bruscă ar fi fost prea dură și o consider chiar foarte dură pentru un copil att
de dependent de sân, cum era Stelian.
În plus, a fost
foarte simplu și pentru mine. Organismul meu a fost pregătit și, odată cu
încetarea alăptării, nu a mai produs lapte.
E greu sau ușor?
E greu. Psihologic.
Când ești obișnuită să-ți ții puiul în brațe, să-i oferi dragostea ta prin
laptele matern, să-l auzi țocăind în timp ce se joacă cu o mânuță în părul tău
sau te mângâie, să te conectezi cu el prin cele câteva minute, e greu. Dar
trece și rămâne amintirea frumoasă!
3 sfaturi pentru
mămicile care își doresc să alăpteze mai mult de 1 an
- Informați-vă! Din fericire, există cărți și site-uri bune, care promovează alăptarea îndelungată. Așa și e normal, căci și Organizația Mondială a Sănătății spune că o mămică, dacă poate, să își alăpteze copilul până la 2 ani. Dacă are posibilitatea s-o facă mai mult, să fie sănătoasă!
- Nu vă lăsați manipulate! Gura lumii, știți cât e de mare, că n-o închide nimeni. Dar voi, dacă ați decis că vreți să alăptați mai mult timp, faceți-o! Și să nu vă pese de vorbele nimănui! Evident, unii or să vă întrebe dacă îl alăptați până merge la școală, alții or să-i spună chiar celui mic că dacă mai mănâncă țâță o să-i cadă cucul. Voi spuneți-le că nu e treaba lor și oferiți-i copilului bucuria de a vă simți aproape cât mai mult timp.
- Discutați cu copilul! Copiii înțeleg foarte bine ce vrem noi de la ei. Important este să le explicăm de ce ne dorim anumite lucruri și să-i asigurăm că îi iubim la fel de mult.
Țineți minte, dragele
mele: pe nimeni, dar absolut pe nimeni nu ar trebui să intereseze cât timp,
când și unde vă alăptați copilul. Alăptați mult, mult, mult, atât cât simțiți
voi că trebuie și bucurați-vă de copii!
Pentru mai multe articole la tema alăptării, accesați site-ul Mămica Alăptează, primul în țara noastră, dedicat mămicilor care au decis să-și alăpteze copiii.
Dacă vreți să vedeți
și alte articole cu sfaturi din experiența mea de mămică, nu ezitați să dați un
like paginii de Facebook a blogului sau să mă urmăriți pe Instagram.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu