vineri, 8 aprilie 2016

De ce să mergi la lansarea cărții de poezii religioase pentru copii ”Roua Rugăciunii”

O lansare de carte deosebită va avea loc în această duminică la Biserica din localitatea Ghidighici. Autorul versurilor este tânărul poet Petru Cliofos, iar cartea este lansată în parteneriat cu Organizația de Caritate ”Insula Fericirii”.

Prezenta carte nu este una obişnuită. Este o carte la care au lucrat cei mici şi cei mari. Este un dar pentru generaţia crescătoare – generaţie iubitoare de rugăciune, poezie şi artă. Am cules un buchet de versuri frumoase pe înţelesul copiilor, pentru fiecare sărbătoare mare bisericească, însoţite de câteva desene cu tematică creştină, realizate cu mare dragoste de către copilaşii din cadrul Şcolii de Pictură „Zografos” de pe lângă Parohia Ortodoxă Ghidighici”, scrie preotul Maxim Melinti, parohul Bisericii din Ghidighici, pe pagina de Facebook a evenimentului.

Cei care vor procura această carte vor contribui la construcția Centrului Social ”Insula Fericirii”, care va include:cantină socială, Centru de zi pentru copii și vârstnici, curățătorie socială, bibliotecă și muzeu.


Prezenta carte nu este una obişnuită. Este o carte, la care au lucrat cei mici şi cei mari. Este un dar pentru generaţia crescătoare – generaţie iubitoare de rugăciune, poezie şi artă. Am cules un buchet de versuri frumoase pe înţelesul copiilor, pentru fiecare sărbătoare mare bisericească, însoţite de câteva desene cu tematică creştină, realizate cu mare dragoste de către copilaşii din cadrul Şcolii de Pictură „Zografos” de pe lângă Parohia Ortodoxă Ghidighici.

Sunt așteptați toți doritorii! 

Evenimentul va începe la ora 17:00.

Mai multe detalii aflați de aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu